Unchiul Simonei Halep, Costică Halep, a stârnit un scandal monstru printre constănțeni după ce s-a aflat că intenționează să ridice un ansamblu rezidențial în centrul Constanței, într-o zonă protejată a orașului.
Constănțenii o înjură din greu pe Halep, crezând că banii pentru respectivul imobil se vor construi din banii sportivei. Costică Halep, unchiul Simonei Halep, a stârnit un conflict cu constănțenii după ce a elaborat un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru realizarea unui proiect imobiliar într-o zonă protejată a orașului. Inclusiv ONG-ul „Baricada Verde” a obiectat asupra proiectului, conform libertatea.ro
Familia lui Halep ar fi vrut să construiască o clădire formată din parter și patru etaje, lucru contestat de ONG-ul amintit care susține că în zonă regimul este de parter + 2 etaje.
„Zona în care se încearcă acum obținerea avizelor este în centrul orașului, lângă Hanul Balkan, construit prin 1890, un fel de Lipscani în București. Știu că respectivii oameni de afaceri ar fi ceva rude cu Halep, dar nu pot spune asta cu certitudine. Nu-i cunosc, nu i-am văzut, căci la dezbateri l-au trimis pe arhitect”, susține Sorin Belu, reprezentant „Baricada Verde”.
El mai afirmă că aceleași persoane au încercat și anul trecut să obțină un teren din altă zonă importantă a orașului prin aceeași procedură ca în prezent. Atunci era vorba de construirea unui bloc în zona Faleza Nord, tot o zonă de case, dar în care se dorea construirea unui bloc format din parter și patru etaje.