Surpriza din acest an la French Open se numește Petra Martici (26 de ani). Croata aflată pe locul 290 WTA a reușit, astăzi, să acceadă în „optimi”, după ce a început turneul din calificări
După victoriile din cele trei tururi de calificări, Petra Martici a ajuns și în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Paris. Astfel, jucătoarea croată a reușit să ajungă în această rundă, după ce astăzi s-a impus drastic în fața letonei Anastasija Sevastova (19 WTA), scor 6-1, 6-1. În primul a elimnat-o pe ucraineanca Bondarenko, iar în cel de-al doilea tur pe americanca Madison Keys. Mai departe, Martici va avea o misiune mult mai dificilă. În „optimi” o va întâlni pe campioana de la Roma, Elina Svitolina (Ucraina / 6 WTA).
Dacă va triumfa și în acest meci, Petra s-ar putea duela cu Simona Halep (4 WTA), în „sferturi”. Și „Simo” va avea o partidă dificilă în această rundă. Constănțeanca va evolua împotriva ibericei Carla Suarez Navarro (23 WTA).