Simona Halep, locul 2 mondial, va debuta la turneul de la Brisbane (Australia) direct în turul secund, împotriva bielorusei Victoria Azarenka, dublă campioană la Australian Open.
„Abia aştept să încep anul. Sunt emoţionată. Ştiu că nu este uşor, deoarece primul meci al anului este întotdeauna dificil, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. Va fi greu, o mare provocare pentru mine. Am jucat împotriva Victoriei la Australian Open, aşa că abia aştept să o întâlnesc din nou pentru a vedea cât de bine pot evolua în primul meci al anului”, a declarat Halep, potrvit site-ului oficial al WTA.
Mai mult, românca a spus că are șanse să triumfe la primul Grand Slam al anului, Australian Open: „Îmi plac suprafețele de joc din Australia și mă simt bine aici. Sunt mai rapide acum și sunt în avantajul meu. Cred că am șansa să câștig Australian Open în acest an, dar va trebui să muncesc mult.”