La câteva ore distanță după ce Simona Halep a fost eliminată, ieri, în „sferturile” de la Roland Garros (2-6, 4-6, cu Amanda Anisimova), o jurnalistă a făcut o declarație incredibilă.
Catherine Whitaker, gazda emisiunii The Tennis Podcast, a relatat dialogul pe care l-a purtat cu Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep.
„Este un pic amuzant. Am vorbit cu Daniel Dobre în urmă cu câteva zile şi îmi spunea că obiectivul pentru anul acesta nu a fost apărarea trofeului de la Roland Garros, ci Wimbledon-ul. A sunat ca Federer: văd acest sezon pe zgură drept o pregătire pentru iarbă. Cred că jocul ei se potriveşte perfect pe zgură şi reezultatele ei de până acum pe iarbă nu au fost dintre cele mai bune. Mi s-a părut incredibil la momentul respectiv, dar destul de interesant”, a declarat jurnalista.
Partenerul ei din emisiune a fost uimit: „cum ar putea fi iarba suprafaţa ei favorită? Oare lipsa apetitului pentru a face lovituri câştigătoare şi serviciul ei vanilat nu face lucrul ăsta imposibil”.
„A vorbit despre faptul că Simona are un avantaj prin faptul că are un centru de greutate jos, picioarele puternice şi abilitatea de a lovi mingile joase. Poate cu Dobre, Simona va juca mult mai agresiv la Wimbledon în acest an...”, i-a răspuns Catherine Whitaker colegului ei de studio. Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Wimbledon de până acum a fost înregistrat în 2014, când a atins faza semifinalelor.