Deși este a doua favorită a Grand Slam-ului de la Londra, în acest an, specialiștii nu o creditează pe Simona Halep cu mari șase la câștigarea trofeului. Însă, românca crede că va avea un parcurs lung la All England Club.
Simona Halep a anunțat că va da tot ce are mai bun pentru a-și egala cel puțin performanța din 2014, de la Londra, când a ajuns până în semifinale, iar anul trecut a fost eliminată în „sferturi”. „Nu mai simt deloc presiune, înainte simţeam asta de fiecare dată când jucam aici. Dar este în continuare puţin mai special, ca fiecare Grand Slam. Încerc doar să îl privesc ca un turneu obişnuit, pentru mine fiecare competiţie este importantă. Sunt aici să dau tot ce am mai bun, să dau maximum în fiecare zi şi să joc cât mai bine meciurile.
Nu am jucat atât de multe meciuri pe iarbă pentru că am jucat finala de la Roland Garros şi după am avut nevoie de odihnă. Poate şi pentru că am pierdut finala, dacă aş fi câştigat-o ar fi fost mai bine şi aş fi jucat mai multe turnee pe iarbă, dar am fost puţin dezamăgită”, a afirmat constănțeanca.
Mâine, Halep o va întâlni, în turul secund, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (97 WTA).