Simona Halep a debutat cu o victorie în cadrul turneului de la Guangzhou și s-a impus în meciul cu Petra Martici (Croația, locul 128 WTA), scor 6-4, 6-2.
Românca n-a avut probleme cu adversara, dar s-a simțit inconfortabil din cauza umidității din orașul chinez. „A fost umiditate mare şi a fost foarte greu de jucat, dar şi pentru adversara mea a fost la fel, amândouă am luptat”, a spus Simona. În „optimi”, constănțeanca o va întâlni, astăzi (ora 14:30), pe unguroaica Tomea Babos (locul 76 WTA).
Și Monica Niculescu a obținut biletele pentru „optimile” de la Guangzhou, după ce a eliminat-o pe kazaha Iulie Putințeva, scor 7-6(5), 1-6, 6-3. Pentru accederea în „sferturi”, Monica va lupta, azi (09:00), cu suedeza Rebecca Peterson (locul 147 WTA).
Meciul cu Cehia se va juca la Cluj
Naționala de Fed Cup a României va întâlni Cehia, pe 6-7 februarie 2016, în primul tur al Grupei Mondiale, iar Federația Română de Tenis a decis, ieri, ca partidele să se desfășoare la Cluj. „Cel mai mare eveniment sportiv organizat de România anul viitor, întâlnirea de Fed Cup România - Cehia, nu poate să se desfășoare decât în cea mai mare și mai modernă sală pe care o are țara noastră, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca”, a spus George Cosac, președintele FRT.