Organizatorii turneului Premier Mandatory de la Indian Wells au aunțat programul zilei. În această noapte, Simona Halep va lua startul în California, în timp ce Irina Begu va bifa al doilea joc deja, în turul II.
Simona Halep, numărul 1 mondial, va evolua direct în turul al doilea, în această noapte, în jurul orei 00:00 (ora României), în direct la Digi Sport 2. Constănțeanca a o va întâlni pe sportiva cehă Kristyna Pliskova (locul 77 WTA). Până acum, cele două tenismene au consumat un singur duel direct, anul trecut, la Madrid, când Simona s-a impus cu 6-1, 6-2.
De la ora 01:30, Irina Begu (36 WTA) se va lupta în turul al doilea cu sora adversarei lui Halep, Karolina Pliskova, a cincea jucătoare a lumii. Scorul general între cele două este egal, 1-1. Ultimul duel direct a avut loc în 2017, la Indian Wells, câștigat de cehaoică, scor 6-4, 7-5.