Simona Halep, numărul 1 WTA și prima favorită a turneului de la Madrid, a primit trofeul aniversar Marca 80, ea fiind recompensată astfel deoarece este, în opinia cunoscutei publicații de sport, cea mai bună jucătoare din istoria de zece ani a turneului.
Cel care i-a înmânat trofeul a fost nimeni altul decât directorul Marca, Juan Ignacio Gallardo. Halep a mulţumit pentru trofeu şi a răsfoit puţin cotidianul spaniol, de la înfiinţarea căruia se împlinesc 80 de ani în decembrie.
Ziariştii celebrului cotidian au găsit loc pe prima pagină, în ziua marelui Barcelona - Real, pentru reprezentanta noastră. „Halep joacă acasă”, a fost titlul de primă pagină, după ce Simona a spus că se simte ca acasă la Madrid, scrie Digisport.ro.
Halep va juca în turul următor cu o jucătoare belgiană, pe Elise Mertens, locul 19 WTA şi 19 victorii în 25 de meciuri disputate în 2018, sau pe Alison Van Uytvanck, locul 48 WTA.
Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017.