Justiţia sârbă a condamnat joi la închisoare cu suspendare şase fani ai echipei croate de fotbal Hajduk Split, care au devastat o benzinărie de lângă Belgrad când călătoreau spre Bulgaria pentru un meci cu Slavia Sofia din Europa League, informează Associated Press.
Suporterii lui Hajduk, din gruparea Torcida, au primit de asemenea interdicţie de a intra în Serbia în următorii trei ani. Ei au recunoscut că au furat cutii de bere, ţigări şi jucării din benzinărie, în drumul lor spre Bulgaria pentru returul cu Slavia.
Poliţia a arestat 28 de fani la întoarcerea din Serbia. Alţi 14 fani au primit pedepse de 15 zile de închisoare şi interdicţia de a intra un an în Serbia. Mai mulţi suporteri au fost amendaţi pentru infracţiuni mai puţin grave.
Potrivit presei locale, în drumul lor prin Serbia, fanii au scris pe zidul benzinăriei numele Torcida alături de semnul ''U'', asociat de regimul ustaşilor din timpul celui de-al doilea război mondial.
Formaţia croată a obţinut calificarea în turul 3 preliminar al Europa League, unde o va întâlni joi (astăzi) pe FCSB la Split, în manşa întâi.