Haihui prin galerii

14 expoziţii vă aşteaptă cu artă până mâine-dimineaţă, în zori.

Continuaţi programul de culturalizare în nocturnă, început weekendul trecut, în muzeele din Bucureşti! În această noapte, galeriile vă provoacă la un tur de forţă printre vernisaje şi expoziţii de artă clasică şi contemporană, proiecţii de filme, poveşti cu benzi desenate, întâlniri, discuţii şi concerte în spaţii alternative luate în stăpânire de artişti mai noi şi mai vechi, cunoscuţi şi foarte cunoscuţi.

„Noaptea Albă a Galeriilor“ vă face programul pentru zece ore de nesomn: periplul prin galerii începe la ora 18.00 şi vă ţine cu ochii pe artă până în zori, la ora 4.00.

Pe lângă expoziţiile curente, cele 14 galerii bucureştene incluse în ediţia a doua a „Nopţii Albe“ vă aşteaptă cu programe speciale - workshopuri, proiecţii video, ateliere de graffiti şi stencil -, toate cu intrare gratuită şi fără efecte adverse, recomandate tuturor categoriilor de public, fără limită de vârstă.

În plus faţă de anul trecut, programul din această noapte include trei spaţii alternative/temporare dedicate artei contemporane, proaspăt deschise în Capitală: Atelier în Tranziţie, Salonul de Mai şi Galeria Andreiana Mihail.

Patru dintre galerii vor avea vernisaje chiar în această noapte: Galeria UNA prezintă „Project Zagreb“, curatori Eve Blau şi Ivan Rupnik, Galeria Posibilă - „Timpuri Noi“ şi Galeria Andreiana Mihail - „Work and Travel“, expoziţia personală a lui Ciprian Mureşan. „Petardă de estetism“ Roll-Up Studio Petarta, sau „locul în devenire“, se va deschide oficial - chiar dacă se află încă în şantier - cu o „petardă de estetism“: desene pe pereţi, realizate de Alina Buga şi Raluca Ilaria Demetrescu, şi o acţiune tip performance, care doreşte să ilustreze aproape live evenimentul „Nopţii Albe a Galeriilor“, prin fotografii realizate în spaţiile incluse în traseu.

Şi dacă la Atelier 35 puteţi combina lucrările lui Macovei Dani Costin aka Zanga cu audiţii muzicale marca Dj Zabb0 & Florin Cojocaru, la Atelier în Tranziţie oferta e cât se poate de diversă: stencil, lut, desen, pictură, performance în vitrină, film şi foto. Mixtura artistică intră în pâine de la ora 20.00.

O propunere demnă de luat în seamă face şi Galeria Digitală 115: insomniacii care au chef de desen sunt bine-veniţi să se joace cu tabletele grafice, alături de artişti, chiar şi la 3 noaptea. Nu-i de ocolit nici Galeria 26 // Ota, unde puteţi asista şi la o dezbatere a raportului dintre artişti şi autofinanţare în arta contemporană românească, dar şi la o petrecere. Detalii pe http://noapteagaleriilor. blogspot.com.

DESTINAŢII

Locurile pe care le puteţi bifa

GALERIA ANDREIANA MIHAIL / str. Pandele Tăruşanu, nr. 4bis GALERIA ATELIER 35 / str. Şelari, nr. 13

ATELIER ÎN TRANZIŢIE / lângă Librăria Mihai Eminescu / Bd. Regina Elisabeta

GALERIA DIGITALĂ 115 / str. Mihai Eminescu, nr. 115

GALERIA H’ART / M. Eminescu, nr. 105-107

GALERIA IVAN / str. Maria Rosetti, nr. 52

GALERIA KOLLECTOR / str. Blănari, nr. 21

GALERIA 26 // OTA / Dr. Staicovici, nr. 26

GALERIA POSIBILĂ / str. Popa Petre, nr. 6

ROLL-UP STUDIO PETARTA / str. Mircea Vulcănescu, nr. 2-4

SALONUL DE MAI @ Cool Cat / str. Gabroveni, nr. 13

GALERIA SUB_CĂRTUREŞTI / Verona, nr. 13 UNAgaleria / str. G-ral Budişteanu, nr. 10