Gică Hagi și FC Viitorul au pierdut, aseară, la Botoșani, Supercupa României, după 0-1, cu FC Voluntari. Însă, acest lucru nu l-a afectat pe „Rege”, având în vedere faptul că nici măcar nu a avut de gând să-și ia medalia de la președintele FRF, la finalul partidei.
Trupa lui Gică Hagi a ratat, aseară să câștige cel de-al doilea trofeu din istorie. La finalul Supercupei, când staff-ul și elevii săi primeau medaliile din partea lui Răzvan Burleanu, Hagi a rămas pe banca tehnică. „Am condus meciul, n-am marcat, n-am fost inspiraţi. E un început de an, era un trofeu în joc, dar atât am putut. Felicit Voluntariul! Au făcut un joc bun, dar sunt supărat pentru că nu am putut câştiga. Locul doi rămâne mereu pe bancă, iar câştigătorul are prioritate”, a spus Hagi, la Digi Sport.
Altfel, antrenorul lui FC Viitorul a atacat din nou subiectul „TAS”: „Ce a făcut Viitorul anul trecut a fost ceva unic, imposibil. Am meritat. Ce va fi de acum vom vedea. Acum am fost o surpriză şi acum lumea ne cunoaşte. Noi suntem campionii României. Restul se poate cumpăra. Să răspundă FRF şi LPF (n.r. dacă TAS dă dreptate FCSB-ului)”.