Real Madrid și Fiorentina vor juca în această seară, pe „Santiago Bernabeu” (ora 23:45), un amical de gală, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la duelul dintre cele două formații în finala Cupei Europei (European Cup), actuala Champions League, câștigată atunci de cu 2-0 de iberici.
Astfel, Ianis Hagi are mari șanse să evolueză la Madrid, iar la acest meci a fost anunțată și titularizarea lui Cristiano Ronaldo, în premieră în noul sezon. Așadar, Ianis va avea ocazia de a juca pe stadionul unde tatăl său, Gheorghe Hagi, a evoluat cu succes vreme de două sezoane sub culorile Realului (1990-1992).