Hacker român, angajat de procuratura italiană

Hacker român, angajat de procuratura italiană

Gabriel Bogdan Ionescu, un tânăr de 22 de ani, originar din Craiova, va ajuta autorităţile italiene să lupte împotriva infracţiunilor informatice, scrie publicaţia Corriere della Serra.

Tânărul, denumit de presa italiană "campionul informaticii" şi "geniul matematicii", are un CV impresionant, în care sunt înscrise o medalie de aur la Balcaniada de matematică şi informatică şi prima notă de admitere la Institutul de Politehnică din Milano. El îşi va folosi cunoştinţele informatice pentru a-i prinde pe hackeri.

Potrivit avocatului românului, tânărul a primit oferta cu entuziasm. Pierpaolo Livio a detaliat informaţiile privind viitoarele atribuţii ale lui Gabriel, subliniind că el va dezvolta, în colaborare cu procuratura din Como, sisteme de siguranţă care să prevină fraude precum clonarea cardurilor bancare, dar, mai ales, să îi identifice pe cei care gestionează site-uri cu pornografie infantilă.

"Ar fi o victorie pentru toţi" Reprezentantul legal al românului s-a declarat optimist în legătură cu sentinţa Tribunalului, care va fi emisă în data de 5 mai. Pierpaolo Livio a precizat că scopul principal este eliberarea din închisoare, tânărul român fiind nevoit, probabil, să stea în arest la domiciliu, sau la sediul Way-Log, o companie specializată în interceptarea şi combaterea infracţiunilor informatice, acolo unde îşi va desfăşura activitatea.

"Nu există niciun motiv pentru care judecătorul să refuze această posibilitate. Gabriel este un geniu al matematicii, lucru admis şi de specialiştii Procuraturii. Trebuie să folosim într-un scop pozitiv această capacitate extraordinară", a subliniat avocatul italian, care a adăugat că şi consulul român de la Milano, Dinu Tiberius Mugurel, este foarte mulţumit. "Ar fi o victorie pentru toţi", a apreciat el.

Fraudă de 200.000 de euro

Românul a fost arestat, anul trecut, la Craiova, împreună cu mai multe persoane acuzate de phishing şi condamnat la trei ani şi două luni de închisoare în Bassone din Como (Lombardia).

Tânărul "genial" şi complicii săi au reuşit să cloneze site-ul Poştei italiene, unde mii de titulari de conturi îşi trimiteau datele personale. Cu ajutorul acestor informaţii, românii avea acces la banii depuşi. Astfel au furat aproximativ 200.000 de euro.

Anul trecut, el a obţinut acordul conducerii închisorii de a participa la examenul de admitere la facultate. După numai o oră şi jumătate, Gabriel a rezolvat testul, obţinând 97 de puncte din cele 100 posibile.

Hackeri români, în atenţia FBI În urmă cu câteva zile, un alt hacker a ajuns pe paginile ziarelor. De data aceasta, jurnaliştii americani au relatat despre cazul unui român care ar fi spart site-ul publicaţiei "The New York Times". Hackerul, cunoscut sub numele de "unu", oferea pe un blog informaţii despre bazele de date nesecurizate ale diferitelor companii, pe care acesta le-ar fi accesat ilegal. Românul preciza că a reuşit să modifice site-ul unei companii, Symantec, profitând de o vulnerabilitate, o reclamă inserată pe pagina de logare. Pe pagina respectivă erau prezentate diferite produse ale firmei, Norton AntiVirus 2009 şi Norton Internet Security, destinate întocmai securizării calculatorului. Printre companiile ale căror pagini virtuale au fost atacate de "unu" se mai află producătorul rus de software Kaspersky şi ziarul "International Herald Tribune".

În decembrie 2006, un alt hacker român era acuzat că a pătruns ilegal în peste 150 de computere ale unor instituţii publice americane, printre care NASA. În noiembrie 2008. românul a fost acuzat de Tribunalul Arad la un an şi patru luni cu suspendare, la care s-a adăugat obligaţia de a plăti daune de 210.000 de dolari către NASA, 16.000 de dolari Departamentul Energiei american şi 8.860 de dolari Departamentului Naval din SUA.

În octombrie 2008, Sergiu Daniel Popa, a fost arestat în SUA pentru atacuri de tip phising. Procurorii au solicitat o sentinţă de 10 ani de închisoare şi plata unei amenzi de 500.000. Printre acuzaţiile sale se mai numără şi fraudarea a 7.000 de persoane, suma totală a daunelor ajungând la 700.000 euro.

Celebra instituţie FBI urmărea, în urmă cu doi ani, un alt hacker de origine română, cunoscut sub numele de "Vlăduţ". Acesta a reuşit să spargă site-ul eBay, a intrat pe forum sub identitatea unui angajat al companiei şi a ironizat sistemul de securitate al serverului eBay.

Ne puteți urmări și pe Google News