În urma ședinței de astăzi, Guvernul a pus la punct ordonanța de urgență din energie. Plafonul de consum a scăzut de la 300 la 255 de lei. De asemenea, traderii, furnizorii și producătorii vor plăti taxă de solidaritate.
UPDATE 3: Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, a precizat că prin ordonanță s-a impus o contribuție pentru producători, de agregatorii de energie electrică și gaze, de furnizori care au și activitatea de trading, trader etc.
„Tot în această ordonanță, pe două paliere, observând ceea ce s-a întâmplat, pe de o parte, pe piața de energie, dar și pe modul în care, să spun, deconturile către furnizori au ajuns să fie efectiv plătite s-a stabilit introducerea unei contribuții la fondul de tranziție energetică, o contribuție care va fi achitată de producătorii de energie electrică, de agregatorii de energie electrică și gaze, furnizorii care au și activitatea de trading pentru activitatea respectivă, de trading, dar şi pentru traderi, o contribuție care se va face venit la bugetul acestui fond de tranziție energetică și care, fondul respectiv, va asigura plata cu celeritate a deconturilor facturilor de către Ministerul Energiei și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Practic, prin această contribuție și acest fond lucrurile intră într-o normalitate din punctul nostru de vedere din două perspective: se asigură capitalul de recuperat pentru furnizori mult mai rapid decât dacă erau oarecum sincope între diversele rectificări bugetare în cazul în care apare astfel de situații, iar, pe de altă parte, se descurajează ceea ce am văzut în piață, mai ales în zona de trader, de trading, crearea unor prețuri care să fie în cascadă, în creștere, mult departe de ceea ce înseamnă, pe de-o parte, costul de producție sau, pe de pe de altă, parte costul de achiziție, la care chiar și traderii au achiziționat energia de pe piață”, a afirmat Adrian Câciu.
UPDATE 2: Ministrul Energiei, Virgil Popescu a prezentat noile reglementări care se vor aplica până pe 31 august 2023 pentru prețurile la energie electrică și gaze naturale. Guvernul a extins perioada plafonării preţurilor la energie electrică şi gaze naturale până la 31 august 2023. A fost stabilit un plafon maxim de decontare de către bugetul de stat al megawatt-ului de energie electrică la 1.300 de lei.
La energie electrică, prețul plafonat va fi de maximum 0,68 lei/kWh în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost cuprins între 0 - 100 KWh. Pentru românii care consumă peste 100 de kWH/lună, guvernul oferă preț plafonat de 0,80 lei/kWh doar până la 255 de kWh. La gazele naturale pentru populație, producătorii vor vinde gazul natural furnizorilor de clienți casnici cu 150 de lei pe MWh. De asemenea, prețul a fost plafonat și pentru CET-urile care produc energie termică în sistem centralizat.
De asemenea, Virgil Popescu a precizat că actul normativ introduce o modalitate încurajare a furnizorilor să caute energie ieftină, pe piață, și să nu mai aștepte compensarea de la stat.
„Se introduce în plus o modalitate de a încuraja furnizorii să își caute energie mai ieftină și să nu aștepte ca statul să deconteze indiferent ce sumă. Practic, uitându-ne împreună cu OPCOM și cu ANRE, cu Ministerul de Finanțe, absolut toți din piață, și să vedem exact prețurile medii ale tranzacțiilor, s-a stabilit un plafon maxim de decontare de către bugetul de stat al megawatt-ului de energie electrică la 1.300 de lei. Practic, tot ce este peste 1.300 de lei dacă furnizorul nu este suficient de competitiv să-și caute energie și crede că i se poate deconta absolut orice cantitate, nu va mai beneficia de de bani de la bugetul de stat”, a declarat Virgil Popescu la finalul ședinței de guvern.
Amenzi pentru speculanții de energie
Ministrul a precizat că ordonanța descurajează și tranzacțiile succesive care duc la prețuri speculative. Cei care nu se vor conforma vor fi sancționați cu o amendă în valoare de 5% din cifra de afaceri
„De asemenea, se descurajează tranzacțiile succesive. Uitându-ne în piață, și am mai spus acest lucru, faimoasa trecere a energiei electrice de la un furnizor la altul, de la un trader la altul și ajunge la furnizor pentru a crește prețul artificial, prețul energiei electrice sau al gazului natural va fi de data aceasta foarte dur sancționată, pentru că nu este normal să avem acest tip de comportament în piață și practic va fi sancționată cu 5% din cifra de afaceri, amendă pe care ANRE acum o are la dispoziție pentru a putea să o aplice”, a mai spus Virgil Popescu.
UPDATE 1: Guvernul a pus la punct ordonanța de urgență din energie. În textul ordonanței, se observă că a fost scăzut pragul de consum la care se aplică plafonul de la 300 la 255 lei. Măsura luată de guvernanți vine în ideea de a încuraja românii să consume mai puțină energie. În ceea ce privește gazele naturale, plafonul rămâne același.
De asemenea, sunt schimbări aduse în privința producătorilor, traderilor și furnizorilor. Ei vor plăti o taxă de solidaritate 100%. În plus, se va face o compensare de 85% din consum pentru firmele mici. Guvernul a oferit puterea Autorității Naționale de Reglementare a Energiei să dea amenzi traderilor care comercializează cantități mari de energie. Amenzile vor fi în valoare de 5% din cifra de afaceri a întreprinderii.
Ordonanța nu este publicată, încă, în Monitorul Oficial. De asemenea, actul nu a primit avizele din parte Ministerului Energiei și ANRE, informează Digi24.
UPDATE: Ședința Guvernului pentru a discuta modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie electrică și gaze naturale, urma să aibă loc joi, în jurul orei 15.00. Pentru că textul legislativ mai trebuie încă pus la punct, ședința a fost amânată cu o oră, o oră și jumătate.
Știrea inițială:
Premierul României Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Ordonanţa privind energia va fi aprobată în şedinţa Executivului de joi. El a precizat că este posibil să fie impusă o diminuare a pragului maxim de consum pentru care se face compensarea.
„Joi vom avea o şedinţă de Guvern, (...) care va avea ca punct principal pe agendă aprobarea Ordonanţei de guvern privind modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie", a precizat Ciucă, la începutul şedinţei Executivului de miercuri.
El a adăugat că planul privind pregătirea pentru iarna 2022-2023 urmează să fie analizat joi în Comitetul interministerial, astfel încât să fie definitivate concluziile pentru a putea fi luată o decizie în privinţa modificărilor la Ordonanţa de urgenţă privind compensarea preţurilor la energie.
„Aşa cum am dispus, astăzi (miercuri) urmează să primesc Planul de iarnă de la Ministerul Energiei şi, desigur, mâine (joi), în Comitetul interministerial, să avem elementele de analiză şi să avem concluziile analizei privind întreg procesul prin care vom aduce modificări la Ordonanţa de Urgenţă prin care compensăm preţurile la energie”, a explicat Ciucă.
Actuala legislație a impus plafoane de preț pentru consumatori, respectiv 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar mai mic sau egal cu 100 de kWh, și 0,8 lei/kWh pentru un consum mediu lunar cuprins între 100 și 300 kWh, pentru energie electrică.
Pentru gaze, prețul maxim este de 0,31 lei/kWk, indiferent de cantitatea consumată. Plafoanele includ TVA și se aplică distribuitorilor care alimentează consumatorii finali.
Virgil Popescu dă asigurări că planul de iarnă a fost finalizat
În cadrul aceleiași ședințe de Guvern de miercuri, ministrul energiei Virgil Popescu a precizat că planul pentru iarnă a fost finalizat și a menționat că va fi prezentată în cursul zilei de joi. El a menționat că trebuie încheiată problema impozitării pe tot lanţul de producţie şi comercializare a energiei electrice, potrivit Agerpres.
În același timp, ministrul a anunțat că România și-a asigurat necesarul de gaze naturale pentru iarna viitoare, până la acest moment, în proporție de 73%. Anunțul a fost făcut de ministrul energiei Virgil Popescu, în cadrul ședinței de Guvern de miercuri. Astfel ținta asumată, de 57% a fost depășită.