Executivul ia în calcul blocarea creşterilor de venituri cu excepţia celor tranşate deja.
Profesorii au şanse slabe să-şi primească salariile majorate cu 50%, aşa cum au decis parlamentarii. Guvernul este pregătit să adopte o ordonanţă de urgenţă care să îngheţe orice creşteri salariale în afara celor deja decise, aşa cum a declarat, pentru NewsIn, ministrul apărării, Teodor Meleşcanu. Guvernul a depus deja o contestaţie împotriva aplicării acestei legi la Curtea Constituţională, în care susţine că acceptarea acestei măsuri va determina „discrepanţe bugetare majore“ şi va impune, în final, majorarea salariului minim brut şi a punctului de pensie. Măsuri radicale Guvernul Tăriceanu nu va accepta în niciun fel aceste majorări şi e gata să adopte o ordonanţă de urgenţă care să îngheţe orice creşteri salariale în afara celor deja decise, a precizat Teodor Meleşcanu. „În condiţiile în care noi am avut o creştere economică de 8% în acest an, iar inflaţia prognozată era de 3%, în medie creşterile salariale ar trebui să fie de 11% în 2008“, a calculat Meleşcanu, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al PNL. El a dat ca exemplu Ministerul Apărării, unde creşterea de anul acesta este de doar 4%, în două tranşe. „Cei care doresc să crească salariile cu 50% trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să ne spună de unde vor să tăiem bani: de la pensionari, din învăţământ, de la sănătate, infrastructură sau dezvoltare rurală“, a susţinut ministrul. Contestaţie la Curtea Constituţională Împotrivirea guvernului a depăşit ieri stadiul declarativ, când executivul a transmis o contestaţ ie la Curtea Constituţională. Documentul menţionează că pentru majorarea salariilor în învăţământ cu 50% nu au fost precizate sursele de finanţare şi sunt create premisele pentru apariţia unor discrepanţe bugetare majore, a afirmat secretarul general al guvernului, Gabriel Berca, pentru Mediafax. Reprezentanţii executivului atrag atenţia că măsura va determina şi alte categorii sociale să formuleze solicitări similare de creşteri salariale, ceea ce va obliga, în final, la majorarea salariului minim brut pe economie şi a punctului de pensie.
Guvernul speră, de asemenea, să-l aibă alături în demersul său pe preşedintele Băsescu. Acesta ar putea să nu promulge legea şi să o retrimită la parlament, pentru a fi dezbătută. Berca şi Nicolăescu infirmă
Totodată, Berca a infirmat declaraţia lui Meleşcanu şi a spus că în România nu există o criză a salariilor care să impună o eventuală îngheţare a acestora şi că ministrul apărării, care s-a pronunţat în ultimele zile pe această temă, se referă la o situaţie ipotetică. La rândul său, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că guvernul şi conducerea PNL nu au luat în discuţie posibilitatea îngheţării salariilor, premierul urmând să discute vineri cu sindicatele în vederea găsirii unei soluţii la revendicările de natură salarială ale acestora.