Peste 2.500 de crescători de bovine şi ovine protestează în faţa Guvernului. Ei sunt afiliaţi la AGROSTAR, cea mai mare federaţie sindicală din domeniul agricol, care are în componenţă peste 45.000 de membri.
Ei sunt nemulţumiţi de întârzierile existente la plata subvenţiilor. Negocierile cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la începutul săptămânii nu au avut ca rezultat rezolvarea problemelor cu care aceştia se confruntă, informează Agerpres.
Protestatarii sunt membri ai Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Bovine din România şi Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine din România, afiliate la Federaţia AGROSTAR.
Crescătorii de animale sunt nemulţumiţi de întârzierea la plata subvenţiilor, diminuarea subvenţiei pe cap de animal, tergiversarea aprobării Normelor metodologice la Legea pajiştilor, astfel încât primăriile să poate încasa în continuare subvenţii, deşi nu au animale, lipsa unei strategii naţionale pentru producătorii mici şi mijlocii de lapte, care vor fi scoşi de pe piaţă odată cu eliminarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015, obligativitatea transformării exploataţiilor în exploataţii cu personalitate juridică, pericolul dublei impozitări prin atestatul de producător şi carnetul de producător, monopolul deţinut de medicii veterinari de liberă practică, acest fapt îngrădind posibilitatea crescătorilor de animale de a-şi alege medicul veterinar, precum şi de birocratizarea excesivă.
Federaţia AGROSTAR, cea mai mare federaţie sindicală din domeniul agricol, are în componenţă peste 45.000 de membri, atât producători agricoli, cât şi salariaţi din agricultura şi servicii conexe, din sectorul privat şi din cel bugetar.