București. Guvernul României a luat contact cu Inteligența Artificială în mandatul lui Nicolae Ciucă prin aplicația Ion. Promovată cu mult tam-tam, tehnologia și-a demonstrat curând limitele și a fost abandonată de următorul premier Marcel Ciolacu.
Acum, subiectul a fost reluat, la Palatul Victoria, iar Executivul intenționează să aprobe o strategie națională în domeniu. Documentul va fi adoptat prin hotărâre de guvern și va fi valabil pentru următorii trei ani, înte 2024 și 2027.
Guvernul vrea strategie IA
Marcel Ciolacu și colegii săi de guvern consideră că România are nevoie de o strategie în acest domeniu. Astfel a fost elaborată Strategia Națională pentru Inteligența Artificială care va fi adoptată prin act normativ de guvernul României. Obiectivul urmărit de documentul strategic este de a contribui la dezvoltarea tehnologiilor digitale cu respectarea drepturilor omului. De asemenea se dorește promovarea încrederii în astfel de aplicații digitale.
Conform notei de fundamentare a proiectului, strategia va ajuta Guvernul și instituțiile publice să susțină eforturile de standardizare și reglementare în domeniul dezvoltării tehnologiei bazate pe Inteligența Artificială. Potrivit sursei citate, se dorește valorificarea potenţialului naţional în acest domeniu, dar și gestionarea eventualelor riscuri.
Strategia Națională va fi în conformitate cu direcțiile strategice stabilite la nivelul Uniunii Europene. Guvernul va stabili reguli în domeniul tehnologiei bazate de Inteligența Artificială cu aplicare în țara noastră.
Ordonanța anti-drog intră la modificări
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că ordonanța referitoare la testele antidrog va fi modificată. Guvenul va adopta un alt act normativ în baza căruia institutele de medicină legale vor fi obligate să dea rezultatele testelor antidrog pentru șoferi în maximum 72 de ore. În caz contrar, conducătorii auto își vor primi permisele de conducere înapoi. Este soluția de compromis la care s-a ajuns după scandalul din spațiul public.
Politicienii au fost obligați să dea înapoi în cazul ordonanței care permitea poliției să rețină permisele celor care nu acceptau testarea cu aparatele drug-test. Conform actului normativ ce urmează să fie modificat, permisul era reținut până la apariția rezultatelor la probele biologice efectuate de laboratoarele de medicină legală. Or, șoferii s-au revoltat în condițiile în care sunt mari întârzieri la eliberarea acestor rezultate.
Guvernul va stabili că permisul de conducere, reținut sub suspiciunea de consum de droguri se returnează în 72 de ore, dacă nu există rezultatul probelor biologice. Acest lucru nu presupune că dosarul va fi închis automat. Dacă suspiciunea de consum de droguri nu se confirmă, cazul este clasat. Dacă rezultatele confirmă consumul de stupefiante, este deschisă urmărirea penală.
„Se are în vedere calcularea termenului de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice. Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive”, precizează Guvernul.
Guvernul vrea strategie de comunicare pe fonduri europene
În ședința de cabinetului condus de Marcel Ciolacu va fi aprobată și o strategie de comunicare în domeniul fondurilor europene. Guvernul este interesat de felul în care se comunică informațiile publice referitoare la accesarea banilor de la Uniunea Europeană.
Conform proiectului, strategia de comunicare şi diseminare a informaţiilor publice referitoare la accesarea fondurilor europene urmăreşte eficientizarea informărilor despre finanţările disponibile, dar și despre fondurile alocate României. Este vorba despre banii repartizați prin politica de coeziune în perioada de programare 2021-2027.
Guvernul dorește ca publicul să fie informat cu privire la fondurile nerambusabile, astfel încât să crească nivelul de încredere şi cunoaştere a sistemului de acordare a acestora.