Proiectul prin care urma să fie construita o şosea de mare viteză care să lege Timișoara de Pancevo și apoi de capitala Serbiei, Belgrad, a fost abandonat. Declarația a fost făcută de premierul Sorin Grindeanu, aflat în vizită la Timișoara. Autorităţile din Serbia nu au dorit să mai susţină proiectul, explică premierul.
„Din păcate, partenerii sârbi, pentru că aici trebuie să fie de acord și Serbia și România, consideră și au considerat că nu este strategic acel proiect pentru sârbi, pentru Serbia. Și au renunțat la susținerea şoselei de mare viteză. Nu din partea noastră, ci din partea Serbiei s-a renunțat”, a anunțat premierul Grindeanu, aflat la Timișoara.
Drumul expres urma să aibă aproximativ 140 de kilometri, între Timișoara și Pancevo, și două benzi pe sens. În octombrie anul trecut fusese aprobat studiul de fezabilitate, în valoare de aproape 9 milioane şi jumătate de euro. Şoseaua ar fi urmat să fie gata până în 2025.