Guvernul elen se reuneşte de urgenţă duminică la Atena pentru a decide soarta ţării.
Oficialii greci îşi definitivează strategia faţă de creditorii săi - UE şi FMI - în ajunul unui summit crucial european pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a ţării, relatează AFP, informează Agerpres.
Reuniunea, care a început la ora locală 11:00 (09h00GMT) îşi propune să procedeze la ultimele ajustări între concesiile suplimentare pe care guvernul stângii radicale este dispus să le facă şi măsurile de economii bugetare pe care el le refuză.
Marja pentru a ajunge la un acord care va permite deblocarea unei tranşe de împrumut vital de 7,2 miliarde de euro se reduce: la 30 iunie, Grecia din lipsă de bani riscă să nu poată onora o rambursare de 1,5 miliarde de euro către FMI şi retragerile de economii ale deponenţilor s-au accelerat în săptămâna care s-a scurs, punând sistemul bancar în situaţie critică.