Un număr de cel puțin 15 societăți financiare, printre care bănci și procesatori de plăți, sunt anchetate de autoritățile federale americane, sub suspiciunea de fraudă, informează presa de peste ocean.
Inițiativa Ministerului american pentru Justiție a fost demarată în luna noiembrie a anului trecut și are ca scop destructurarea unei rețele care ajută companiile să facă fraude. Până acum, au fost verificați patru procesatori de plăți, o bancă și mai mulți oficiali.
Separat, Ministerul Justiției investighează alte cel puțin zece instituții financiare sub suspiciunea de fraudă.