Pentru bacșișul oferit, clientul va beneficia de un bon fiscal separate, această sumă urmând să fie impozitată cu 16%, a spus astăzi Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor. Guvernul a aprobat astăzi ordonanța prin care se impune impozit de 16% asupra venturilor din bacșișul.
Ordonanța reglementează şi condiţiile în care inspectorii fiscali de la Antifraudă pot suspenda activitatea firmelor.
Amendă de 1.500 de lei pentru nedeclararea bacșișului
„Diferenţa între servciul prestat şi dorinţa clientului pentru serviciile prestate, acea sumă se va bate pe bon fiscal separat şi se impozitează cu 16%, a spus Teodorovici.
Anagajații care nu vor prezenta organelor de control sumele de bani aflate asupra lor sunt pasibili de o amendă contravenţională de la 1.000 la 1.500 de lei aplicată salariatului care refuză prezentarea sumelor de bani.
Atunci când ajunge la muncă salariatul va fi obligat să își declare sumele pe care le are asupra sa, care vor fi trecute în registrul ţinut separat de către angajator. Pentru sumele identificate ulterior asupra sa, angajatul este pasibil de amendă.
Activitatea, suspendată de la a doua abatere
Potrivit ordonanței, dacă sumele înregistrate la momentul efectuării controlului sunt între 300 de lei, inclusiv, dar nu mai mult de 3%, inclusiv, din valoare înregistrată în casa de marcat la ora controlului, compania va primi un avertisment.
Dacă este vorba de sume până în 300 de lei, dar mai mult de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat la momentul controlulu, se aplică o sanțiune de la 2.000 la 5.000 de lei, fără suspendarea activităţii.
De asemenea, dacă valoarea identificată în plus este între 300 şi 1000 de lei, inclusiv, dar mai mică de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat la ora controlului, această faptă se sancţionează cu amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei, fără aplicarea sancţiunii de suspendare a activităţii.
Pentru sume cuprinse între 300 şi 1.000 de lei, inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat la ora controlului, această faptă se sancţionează cu amendă de la 15.000 de lei la 20.000 de lei şi cu supendarea pentru 30 de zile a activităţii operatorului economic, începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de 24 de luni de zile.
Pentru sumele mai mari de 1.000 de lei, dar mai mici de 3%, inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat la ora controlului, faptă care se sancţionează cu amendă de la 20.000 la 25.000 de lei, fără aplicarea sancţiunii de suspendare a activităţii.
Când este vorba de sume mai mari de 1.000 de lei şi mai mari de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat la ora controlului, amenda între 25.000 şi 30.000 de lei şi cu supendarea pentru 30 de zile a activităţii operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenţia, începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de 24 de luni de zile.