Guvernul român a alocat 50 de milioane de lei din bugetul de stat pentru producerea vaccinului împotriva gripei porcine A/H1N1, a declarat ieri ministrul sănătăţii, Ion Bazac
„Institutul «Cantacuzino» este pregătit ca, din 15 iulie, să producă vaccinul sezonier, iar dacă va fi identificată tulpina noului tip de gripă, tot după această dată, ar putea să înceapă şi producţia noului tip de vaccin”, a spus ministrul sănătăţii la cea de-a 21-a Reuniune a Reţelei de Sănătate din Europa de Sud-Est, care s-a desfăşurat la Bucureşti între 24 şi 26 iunie.
Până săptămâna trecută, Institutul „Cantacuzino” din Bucureşti a primit aproape 350 de probe de la persoane suspecte că ar fi luat virusul gripei porcine A/H1N1.
Patru dintre probe au venit din ţări care fac parte din ceea ce se cheamă Pactul de Stabilitate care include Albania, Moldova, Croaţia, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Belarus, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina. Institutul „Cantacuzino” a fost acreditat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii să confirme suspiciunile de gripă porcină pentru regiunea de Sud-Est a Europei.
Analizele se fac gratuit, iar până acum probele primite din afara ţării au fost negative.