Guvernul a decis, astăzi, conversia în acţiuni a unor datorii de 4 miliarde de lei pe care Compania de Căi Ferate (CFR) SA le are la stat, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Conform ordonanţei de urgenţă adoptate marţi de Guvern, odată cu realizarea conversiei în acţiuni, Ministerul Transporturilor se va înscrie ca unic acţionar la CFR SA.
Stingerea prin conversie se va realiza prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 64/2007, care reglementează datoria publică. CFR SA a reuşit în 2011 reducerea cu 36% a datoriilor, care au atins la finele anului trecut un miliard de euro.
Măsură pentru redresarea societății
Conversia în acţiuni a sumei de 3,9 miliarde de lei datorată statului de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA face parte dintr-un plan complet de măsuri care vizează redresarea economico-financiară a companiei ce gestionează infrastructura feroviară publică, spun oficialii CFR SA, într-un comunicat.
"Măsura de conversie în acţiuni a unor sume datorate statului de CFR SA face parte dintr-un plan complet de măsuri care vizează redresarea economico-financiară a companiei ce gestionează infrastructura feroviară publică, prevenirea acumulării de noi datorii către bugetul general consolidat al statului, precum şi evitarea executării silite a bunurilor deţinute de companie, procedură care ar fi influenţat negativ buna desfăşurare a activităţii CFR SA şi, implicit, a activităţii operatorilor de transport feroviar public de călători şi mărfuri", se arată în comunicat.
De ce datorii a scăpat CFR Guvernul a aprobat astăzi conversia în acţiuni a datoriei în valoare de 3,9 miliarde lei pe care CFR SA o înregistrează la bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale şi la bugetele fondurilor speciale.
Ordonanţa de Urgenţă privind conversia în acţiuni respectă prevederile Legii 31/1990 şi prevede conversia în acţiuni, a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă, emise până la data de 29 februarie 2012, datorate de CFR SA.
CFR SA a înregistrat datorii în valoare de 3,9 miliarde de lei, din care 2,06 miliarde lei reprezentau penalităţi şi majorări calculate pentru neplata sau plata cu întârziere a obligaţiilor companiei, către bugetul general consolidat al statului.