Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi la Guvern că în urma discuţiilor cu managerii de spitale şi cu liderii de sindicat s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării şi Regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverşilor ordonatori principali de credite.
Ministrul a dat ca exemplu două spitale care au declarat că au avut scăderi salariale faţă de decembrie 2016, conform agerpres.ro.
Este vorba despre Spitalul Judeţean Arad, care din 1959 de angajaţi 1820 de salariaţi au avut scăderi, şi Spitalul din Focşani, unde din 1366 de salariaţi 1307 au avut scăderi.
„În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienţii de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă generală. De la nivelul guvernamental şi de la nivelul MS se va verifica şi urmări modul de aplicare a Legii salarizării şi Regulamentul de sporuri.
De asemenea, în urma discuţiilor de astăzi cu sindicatele am convenit ca proiectul noii legi a sănătăţii să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienţi medicamente, materiale sanitare şi tot ce au nevoie”, a spus Pintea.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a recunoscut că au existat numeroase cazuri în care veniturile salariale chiar au scăzut pentru angajații din domeniu. Conform demnitarului, au fost în jur de 7.000 de venituri salariale care au înregistrat o scădere în urma deciziilor luate de guvernanți, potrivit b1.ro.