Guvernul a modificat legislaţia privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal. Astfel, radierea din cazierul fiscal a faptelor de gravitate mai mică săvârşite de contribuabil să va face după un an şi nu după cinci ani, cum se întâmplă în prezent.
Potrivit unei Ordonanţe aprobate marţi de Executiv contravenţiile săvârşite de contribuabili şi înscrise în cazierul fiscal vor fi radiate după un an.
"Vor rămâne cu termen de radiere de cinci ani infracţiunile, fapte considerate de gravitate mai mare. Contravenţiile vor fi radiate după un an cu condiţia plăţii amenzii aplicate", a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Lazăr, la finalul şedinţei de guvern.
El a precizat că noul act normativ mai introduce trei contravenţii pe lista celor care vor fi înscrise în cazierul fiscal.