Prezentatoarea de la Antena 3, Dana Grecu, a intrat în conflict cu jurnalistul Moise Guran, după ce a făcut referire în emisiunea să de interviul pe care acesta l-a luat Laurei Codruța Kovesi, precizând că „Europa FM s-a mutat cu tot radioul la sediul DNA”.
Iritat de replica Danei Grecu, Moise Guran i-a transmis un mesaj jurnalistei, în timp ce aceasta se afla în emisie.
Dana Grecu a remarcat că dacă în interviul pe care Kovesi l-a dat acum o lună, în care echipa Europa FM s-a deplasat la sediul DNA, în interviul acordat vineri, Kovesi a mers în redacția jurnaliștilor pentru a răspunde la întrebări.
Moise Guran i-a transmis Danei Grecu un SMS în care preciza că toată echipa care a participat la interviu a fost compusă din doi membri: „Nu ți-e jenă?” a intrebat-o Guran pe Grecu.
”Am primit un mesaj de la Moise Guran. El îmi scrie: Echipa noastră de transmisie este formată din doi oameni și mă întreabă dacă nu mi-e jenă. Îi răspund: Nu, nu îmi jenă. De ce să îmi fie jenă? De ce mi-ar fi jenă? Era o observație. Kovesi era la ea în birou și a chemat acolo radioul. Aa, că am zis că v-ați mutat cu tot radioul acolo. Păi n-ați fi avut cum, din punct de vedere tehnic să vă mutați cu tot radioul. Care-i treaba?”, a spus Dana Grecu, la Antena 3.