Cad GUNOAIE peste BUCUREȘTI! Groapa de la Glina nu mai primește GUNOAIE

Activitatea depozitului de la Glina a fost suspendată temporar, până la emiterea autorizaţiei integrate de mediu de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov, informează, printr-un comunicat, Ecorec SA, administratorul depozitului.

Operatorul menţionează că şi-a desfăşurat activitatea la depozitul Glina în baza documentelor emise de autorităţi, ultimul act de reglementare, din punctul de vedere al mediului, fiind autorizaţia integrată de mediu nr. 57/01.06.2007.

"În timpul desfăşurării procedurii de de obţinere a autorizaţiei integrate de mediu, un control al Gărzii de Mediu a constatat expirarea valabilităţii actului de reglementare şi a dispus suspendarea activităţii, măsură confirmată de decizia Tribunalului Ilfov, drept pentru care am luat decizia de a suspenda activitatea societăţii până la eliberarea noii autorizaţii. În procedura de obţinere a autorizaţiei integrate de mediu, APM Ilfov a luat decizia de emitere în data de 20.12.2018. Decizia a fost făcută publică conform procedurii de obţinere a actului de reglementare, prin publicarea unui anunţ într-un cotidian de circulaţie naţională, în data de 22.12.2018, dar şi prin publicarea pe pagina de Facebook a societăţii, în data de 20.12.2018", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în cadrul procedurii de obţinere a autorizaţiei integrate, au fost parcurse toate etapele prevăzute de procedură, iar în termen de 30 de zile de la publicarea anunţului APM Ilfov ar fi trebuit să emită autorizaţia integrată de mediu. Se menţionează însă că termenul de 30 de zile a fost depăşit, acesta împlinindu-se în data de 22 ianuarie.

"Din cauza unor presiuni create asupra autorităţilor de reglementare prin contestaţii nefundamentate de către AEDE (un ONG înfiinţat în anul 2017, singură activitate desfăşurată fiind de contestare a procedurii de obţinere a noii autorizaţii pentru funcţionarea depozitului Glina) şi Eco Sud SA (societate care desfăşoară activitate concurenţială), nici până astăzi nu a fost emisă autorizaţia integrată de mediu, deşi procedura a fost finalizată cu luarea deciziei de emitere încă din 20.12.2018. Având în vedere această situaţie de fapt, Ecorec SA, operatorul depozitului Glina, singurul depozit unde întreaga cantitate de deşeuri municipale este sortată şi se atinge un procent de recuperare de 50% din aceasta, se află în imposibilitatea de a desfăşura activităţile de tratare şi eliminare a deşeurilor. Astfel, în urma notificării tuturor clienţilor, subscrisa a procedat la sistarea temporară a activităţii, până la emiterea actului de reglementare de către APM Ilfov", se mai arată în comunicat.

Potrivit Ecorec SA, în urma acestei decizii, toţi clienţii societăţii, printre care se numără 21 de unităţi administrativ-teritoriale şi serviciile publice aferente delegate din Bucureşti, judeţul Ilfov şi operatori publici de salubrizare cu arii extinse de colectare, se află în imposibilitatea prestării serviciilor de colectare a deşeurilor din zonele arondate. De asemenea, sunt afectate încă aproximativ 60 de societăţi private şi operatori care prestează servicii de salubrizare pentru diverse cartiere rezidenţiale sau activităţi economice private.

Operatorul mai precizează că a desfăşurat activitatea de tratare şi eliminare a deşeurilor la Glina încă din anul 2001 şi că în incinta depozitului funcţionează o staţie de sortare cu o capacitate de procesare a deşeurilor de 600.000 tone pe an.

"Parametrii activităţii desfăşurate la depozitul Glina sunt în conformitate cu indicatorii prevăzuţi în ultima directivă europeană pentru tratarea deşeurilor, respectiv directiva pentru economie circulară. În anul 2001, pe amplasamentul depozitului Glina a fost construită, în premieră, prima celulă conformă cu standardele internaţionale pentru depozite de deşeuri, dezvoltarea ulterioară continuând în aceeaşi direcţie. Întregul depozit este construit cu tehnici de izolare faţă de mediul înconjurător şi cu tehnologii de depoluare pentru levigatul generat şi gazul de depozit (aspecte confirmate şi verificate în permanenţă de instituţiile abilitate)", se menţionează în comunicat citat de Agerpres

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţa miercuri o "situaţie extrem de gravă" în ceea ce priveşte depozitarea gunoiului ridicat de Direcţia Generală de Salubritate S3, deoarece groapa de la Glina a fost închisă luni, iar condiţiile solicitate de către Eco Sud, administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra, prezintă o serie de "clauze abuzive".