Scriitorul german laureat cu Nobel îşi etalează convingerile „feministe“ în romanul „Calcanul“.
„Ilsebill a mai adăugat sare“ e poate unul dintre cele mai poetice şi mai surprinzătoare începuturi de roman, cheia unei cărţi în care Günter Grass face o reverenţă în faţa femeii.
„Calcanul“, scris în 1977 şi tradus recent la Editura Leda (Grupul Editorial Corint), e un manifest poetic - camuflat în fantastic şi poveste - pentru drepturile celor care „prea des au răbdat în tăcere şi prea rar au vorbit - eu spun, totuşi, dominatoare - Ilsebill e de părere: exploatate şi oprimate - au gătit şi câte încă n-au făcut pentru băcani şi cavaleri teutoni, pentru abaţi şi inspectori, (...) şi ca să se răzbune, să se răzbune pe orişice bărbat, vor să iasă, în sfârşit, din mine - sau cum spune Ilsebill: să se emancipeze“.
Ilsebill, arhetipul feminin, e personajul unui basm preluat de Fraţii Grimm, soţia unui pescar care prinde într-o zi un calcan vrăjit. Când Ilsebill află că l-a eliberat fără să ceară nimic în schimb, îşi trimite bărbatul înapoi cu „dorinţe“. Lăcomia o împinge să ceară tot mai mult, până la blasfemiatorul „vreau să fiu Dumnezeu“, ce risipeşte vraja.
Grass răstoarnă basmul folosindu-se de argumente istorice: bărbaţii sunt cei care au vrut mereu mai mult şi au dus bătălii sângeroase pentru teritorii. Din paleolitic până astăzi, ecuaţia a rămas aceeaşi, iar pentru a o ilustra, Grass imaginează 11 avataruri ale aceleaşi femei, în epoci diferite, şi tot atâtea alter ego-uri ale aceluiaşi bărbat, într-o poveste fascinantă, în care erosul şi gastronomia sunt inseparabile. APRECIAT
Laureat cu Nobel Günter Grass (81 de ani), laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1999, e autorul controversatei autobiografii „Decojind ceapa“ (Polirom), în care mărturiseşte că s-a înrolat voluntar în trupele naziste Waffen-SS, în 1944.
Poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician, Günter Grass este permanent angajat în viaţa politică şi socială a Germaniei. A debutat în 1956 cu volumul de versuri „Avantajele găinilor-giruetă“ şi s-a afirmat ca scriitor cu „Toba de tinichea“ (1959), apoi cu „Pisica şi soarecele“ (1961) şi „Ani de câine“ (1963).
Recomandările noastre
