Gsp TV tergiversează negocierile cu cabliştii

Reprezentanţii RCS-RDS şi Antena 1 nu reuşesc să ajungă la o înţelegere cu operatorii de cablu în ceea ce priveşte preţul pe care aceştia ar trebui sa îl achite per abonat pentru a avea dreptul să retransmită meciurile din Liga I.

Potrivit „Business Standard”, motivul tergiversării negocierilor este legat de faptul că părţile implicate nu reuşesc să se pună de acord cu privire la preţul per abonat pe care ar trebui să îl plătească UPC şi Romtelecom pentru distribuţia canalului.

Consorţiul RCS-RDS şi Antena 1 este interesat să-şi recupereze cu această ocazie investiţia făcută în martie, când a cumpărat drepturile de difuzare a meciurilor din Liga I cu suma de 106 milioane de euro. Astfel, consorţiul consideră oportună plătirea unei anumite sume de către operatorii de cablu per abonat, însă cabliştii susţin că „preţurile solicitate sunt nerezonabile".

Consorţiul este în continuare supus presiunii exterioare: cetăţenii protestează pe motiv că nu pot urmări meciurile din Liga I la operatorul la care sunt abonaţi, în timp ce Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ia în considerare posibilitatea de a trimite Guvernului o solicitare prin care să transforme Liga I în eveniment de importanţă majoră, caz în care difuzorul care transmite meciurile ar fi obligat să se asigure că ele ajung la 70% din populaţie.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a spus că în acest moment postul Gsp TV, care difuzează cele mai multe meciuri din Liga I, are o acoperire de 35% din populaţia României. Totodată, el crede că e normal ca reprezentanţii RCS-RDS şi Antena 1 să fie pretenţioşi la bani când vine vorba de retransmiterea partidelor de către alţi operatori de cablu. Cu toate acestea, Popescu crede că „ar fi ideal ca cei care au obţinut drepturile să rezolve aceasta problemă”, mai ales că, potrivit lui Mitică Dragomir, preşedintele LPF, contractul cu consorţiul precizează că până la data de 15 septembrie Gsp TV trebuie să ajungă la o acoperire de 70% din populaţia ţării.

CITIŢI ŞI

Consorţiul RCS-RDS şi Antena 1, sub presiune

Gsp TV, prea scump pentru cablişti

EXCLUSIV ONLINE