Zi grea pentru polițiștii de frontieră din vestul țării. După ce au oprit la frontiera cu Serbia 14 migranți, luni s-au mai confruntat cu un grup masiv. De data aceasta 16 cetățeni străini, majoritatea din Irak, au incercat să intre clandestin în România prin zona localității Iam.
În jurul orei 10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș, județul Caraş-Severin, au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Iam, 16 cetăţeni străini, care au încercat să intre ilegal în România, din Serbia. În cadrul primelor verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 13 cetăţeni din Irak și trei cetățeni din Siria. Grupul era format din 11 adulţi, șase femei și cinci bărbați, având vârste cuprinse între 22 şi 60 de ani. Alături de ei călătoreau și cinci copii, cu vârste cuprinse între un an și 13 ani. La cercetări, adulții au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
”În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, transmite inspector principal de poliţie, Nicola Petre-Ionuţ, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara