Un grup de patru tineri, cu vârste între 19 şi 22 de ani, consumatori şi traficanţi de droguri, au fost prinşi astăzi de poliţiştii din două judeţe, Hunedoara şi Gorj, în urma mai multor acţiuni de filaj.
Tinerii locuiesc în Orăştie şi Geoagiu, iar potrivit anchetatorilor, ei acţionau „la pont”.
Poliţiştii spun că au găsit în locuinţele lor mai multe bunuri furate de la cei pe care îi jefuiau. Motivul pentru care aceştia au ajuns să tâlhărească oamenii pe stradă sau să intre în locuinţele lor este legat de faptul că tinerii aveau nevoie de bani pentru a-şi procura drogurile.
„În baza informaţiilor obţinute, a fost organizată o acţiune la care au participat poliţişti de la structurile de investigaţii criminale ale IPJ Hunedoara, Poliţiile Orăştie, Geoagiu şi Petroşani, I.P.J. Gorj şi detaşamentele DPIR Hunedoara şi Gorj. În cursul acestei acţiuni, s-au efectuat zece percheziţii la domiciliile suspecţilor şi la alte persoane unde existau date că s-au valorificat bunuri sustrase, ocazie cu care au fost descoperite şi recuperate mai multe bijuterii din aur, pistoale cu gaze lacrimogene, cu alice şi gloanţe de cal. 5,6 mm, pe care suspecţii le foloseau la comiterea faptelor”, spune purtătorul de cuvânt al IJP Hunedoara, Bogdan Niţu.
Doi dintre ei au fost arestaţi pentru 29 de zile, după ce poliţiştii au stabilit că aceştia au intrat cu forţa în locuinţa unei bătrâne de 71 de ani din Orăştie, despre acre ştiau că are bani şi locuieşte singură.
În plus, există suspiciunea că ei ar fi făcut săpături în zone arheologice, fiind acuzaţi de braconaj.
„Cercetările continuă faţă de aceştia şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor specifice braconajului arheologic, stabilindu-se că în perioada 2007-2008 au efectuat detecţii şi săpături neautorizate în zona munţilor Orăştie şi în siturile din apropierea localităţii Geoagiu-Băi, pentru infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, şi pentru spargeri de locuinţe, fapte despre care se deţin date că au fost comise de membrii grupării. Cercetările sunt continuate şi de către D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Hunedoara cu privire la implicarea celor trei într-o reţea de trafic de droguri”, a mai spus Niţu.
Unul dintre cei patru tineri a fugit din ţară, iar poliţiştii spun că l-au dat în urmărire generală.
(12:43)