"Privatizarea din Croaţia nu s-a încheiat, nici măcar nu a ajuns la faza depunerii garanţiilor", este titlul unui comunicat trimis presei de grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica.
În comunicat Grampet Group infirmă informaţiile apărute în mass-media româneşti şi croate, potrivit cărora procesul de privatizare a HZ Cargo Croaţia ar fi încetat pentru că GRAMPET Group nu ar fi depus garanţiile financiare necesare.
"Mai mult decât atât, reprezentanţii Grampet şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor vor avea în zilele următoare o întâlnire programată pentru a discuta toate elementele ce ţin de acest proces. În ceea ce priveşte motivul invocat, nedepunerea garanţiilor financiare, dorim să precizăm că în stadiul în care se află acum procedura de privatizare a HZ Cargo nici nu este prevăzută depunerea unor astfel de garanţii", scrie în comunicat.
În document se menţionează că presa română a preluat relatările din presa croată, "care atribuie ministrului croat de finanţe o declaraţie făcută, luni dimineaţă, la postul naţional de radio, potrivit căreia s-ar fi decis “oprirea discuţiilor cu GRAMPET şi identificarea, în cadrul Guvernului, a altor soluţii pentru HZ Cargo".
În cursul aceleiaşi zile, Ministrul Transporturilor Hajdas Doncic, autoritatea mandatată să efectueaze privatizarea HZ Cargo a infirmat declaraţiile atribuite ministrului de finanţe, menţionând că "există posibilitatea ca până la sfârşitul lunii să se ajungă la un răspuns final privind privatizarea HZ CARGO."
"În realitate, privatizarea HZ Cargo este în plină desfăşurare, iar Grampet Group, împreună cu autorităţile guvernamentale croate, reprezentate de Ministerul Transporturilor, continuă negocierile pentru privatizarea a 75% din HZ Cargo, operatorul feroviar de transporturi de marfă, aflat în prezent în proprietatea statului croat", mai scrie în comunicat.
Potrivit documentului, la începutul săptămânii viitoare va avea loc la Zagreb o nouă întâlnire cu ministrul Hajdas Doncic, în care vor fi discutate detalii tehnice de depăşire a oricăror probleme care ar putea să apară în cadrul acestui proces comercial, o temă carea r putea fi abordată fiind calendarul de depunere a garanţiilor. Despre procesul de privatizare al HZ Cargo
Grampet Group, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a câştigat şi licitaţia pentru achiziţia operatorului de stat de transport feroviar de marfa din Croatia - HZ Cargo, numai că vânzarea este împiedicată de o serie de blocaje. Guvernul de la Zagreb doreşte să vândă 75% din compania HZ Cargo. Publicaţia locală Vecernji.hr scrie că ministrul croat de finante, Slavko Linic susţine că procedura de licitatie a picat. Cu toate astea, guvernul croat a anunţat într-un comunicat că discuţiile cu Grampet Group vor continua, iar până la finele lunii ar trebui luată o decizie finală în legătură cu privatizarea.
Potrivit conditiilor licitaţiei, noul proprietar al urma să preia obligaţiile companiile, să plăteascp statului croat 30 de milioane de euro, să investească 20 de milioane de euro în modernizarea materialului rulant al companiei şi circa 10 milioane de euro pentru celalalte bunuri şi alte costuri.
Grampet Group a ridicat însă problema unor drepturi de proprietate, a unor dispute legale aflate în derulare şi care implicau HZ Cargo, precum şi relaţia operatorului croat cu subsidiara AGIT, potrivit railwaygazette.com.
În plus, Grampet Group a ridicat şi problema datoriilor operatorului croat, datorii ce au crescut cu 2,7 milioane de euro în perioada septembrie - decembrie 2013. De asemenea, compania românească a ridicat problema faptului că 1.500 dintre angajatii companiei ar fi trebuit să primească un pachet de compensaţii de 30 de milioane de euro.
Grup Feroviar Român, companie controlată de Gruia Stoica a fost câştigătoarea licitaţiei pentru CFR Marfă. Tranzacţia nu a fost însă încheiată, deoarece până la termenul limită pentru semnarea contractului de vânzare nu erau îndeplinite mai multe clauze suspensive, cum ar fi obţinerea avizului Consiliului Concurenţei și obţinerea avizului de la creditorii companiei, care cădea în sarcina Ministerului Transporturilor, acționarul majoritar al CFR Marfă.