Sir Francis Chichester a fost primul care a navigat singur, în jurul lumii, cu o singură oprire. Avea 65 de ani, era bolnav de cancer la plămâni și a terminat călătoria în numai nouă luni și o zi.
Regina Angliei, Elisabeta a II-a, l-a făcut cavaler cu sabia cu care a fost înălțat în același grad, de către regina Elisabeta I, și corsarul Francis Drake – primul comandant britanic care a încheiat, cu echipajul său, o circumnavigație, în 1580.
Fernando Magellan, portughezul care e creditat cu prima circumnavigație, nu l-a încheiat. El a fost mâncat de canibalii filipinezi. Secundul său, Juan Sebastian El Cano, a finalizat periplul în care plecaseră cinci corăbii și 234 de marinari și din care s-a întors, după trei ani, numai una, cu doar 18 marinari.
Iar primul navigator care a navigat solo în jurul lumii a fost Joshua Slocum, care și-a finalizat periplul, după trei ani, în anul 1898. Performanța lui Francis Chichester este, însă, de neegalat. Sir Chichester a plecat, la bordul yachtului Gipsy Moth IV, întrun periplu ce s-a sfârșit după 226 de zile, pe 28 mai 1967, în același port de unde plecase, Plymouth, din Anglia. A făcut o singura escală la Sidney, Australia