Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ANCOM, a organizat luni două concursuri pentru ocuparea funcției de consilier al președintelui Sorin Grindeanu, pentru două direcții.
Examenul scris de la ANCOM a fost tip grilă cu 20 întrebări. Din documentele postate pe pagina ANCOM, secțiunea Carieră (cele două anunțuri din data de 2 august), cele două posturi au fost ocupate (vor fi ocupate, fiind singurele persoane care au luat punctajul necesar la proba scrisă) de:
1. POPA ALINA - 100 PUNCTE (100/100) = fost purtător de cuvânt al Guvernului Grindeanu (actual președinte ANCOM)
2. ZGONEA LAURA CARMEN - 95 PUNCTE (95/100) = soția lui Valeriu Zgonea (fostul președinte al Camerei Deputaţilor)
Demn de remarcat este că niciunul dintre candidaţii respinşi nu a luat mai mult de 35 de puncte.