În așteptarea Crăciunului, CIADO România are plăcerea să invite publicul la un eveniment cultural de excepție susținut de Grigore Leșe și Maria Răducanu. Concertele vor avea loc la începutul lunii decembrie, în câteva centre culturale de tradiție ale țării.
Conform unui comunicat de presă, toate concertele vor începe la ora 19.30 și se vor desfășura potrivit calendarului:
5 decembrie, Târgu Mureș - Palatul Culturii
7 decembrie, Brașov - Teatrul „Sică Alexandrescu”
8 decembrie, Pitești - Teatrul „Alexandru Davila”
10 decembrie, Bacău - Casa de Cultură a Sindicatelor
11 decembrie, Galați - Casa de Cultură a Sindicatelor
„Ne pregătim să trecem într-o nouă stare. Anul e gata să zboare în adâncul cerului. De când e lumea și pământul, la sfârșit și început de an, se cântă imnuri de laudă în cinstea timpului, care moare și învie. La noi, e întruchipat în măști precum capra, ursul, cerbul. E invocat în forme străvechi de colinde sub formă de leu, bour, după cum se învârte soarele prin zodiac. Colindele se scandează ca să nu se uite. Sunt cele mai vechi cântece ale omenirii, le-au ctitorit zeii. Colindătorii se rotesc, se reîntorc, retrăiesc calea strămoșilor, ajutați de timp și de cei doi copii ai săi, Soarele și Luna.
Împreună cu Maria Răducanu vom crea starea de sărbătoare, de început de timp și de lume. Împreună cu dumneavoastră, ne vom reaminti cele mai frumoase colinde și vom învăța altele noi dar atât de vechi totodată, ne vom bucura și ne vom înălța sufletele până la cer, așteptând Crăciunul.” a declarat maestrul Grigore Leșe
Biletele/donație vor fi puse la dispoziția publicului începând cu data de 9 noiembrie și se vor găsi la casele de bilete ale sălilor de spectacol. Fondurile vor fi folosite în susținerea campaniilor de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor.
Grigore Leșe este Doctor în Muzică cu calificativul “Summa cum Laudae”, Doctor “Honoris Causa” al Universității de Vest „Vasile Goldiş” Arad, profesor de etnomuzicologie la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, realizator de emisiuni radio și TV, fiind distins pentru activitatea artistică cu numeroase premii naționale și internaționale.
Vocea Mariei Răducanu, una dintre cele mai surprinzătoare din lume, este un instrument al sufletului. Artista a explorat și abordat într-o manieră personală muzica popoarelor lumii. Întâlnirea cu muzica Mariei Răducanu este întâlnirea cu propriile emoții: zbuciumate, liniștite, uitate, uneori pasionale.