Greva poștașilor ia amploare. La ce să se aștepte pensionarii în privința veniturilor

Poștaș. Sursa foto: Arhiva EVZ

Greva poștașilor ia amploare. Reprezentanţii BNS au anunţat că angajaţii Poştei Române, aflaţi în grevă generală, vor trimite mii de scrisori către Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă pentru a le atrage atenţia cu privire la salariile pe care le au. Poștașii au un salariu lunar de 2100 de lei net şi menţionează că le-a ajuns cuţitul la os.

Greva poștașilor ia amploare. La ce să se aștepte pensionarii

Greva poştaşilor ia amploare. Delegaţia trimisă de la Bucureşti la Buzău ca să spargă greva angajaţilor a fost întâmpinată cu ţipete şi vuvuzele de către salariaţii nemulţumiţi.

„Şi-a permis să trimită în diverse judeţe spărgători de grevă. Şi-a permis să intre în forţă în anumite judeţe, sunând prin 112 şi trimiţând acolo poliţie şi jandarmi ca să facă presiune pe grevişti.

Nu Valentin Ştefan, personal, şi-a pus argaţii. S-a pus presiune pe oameni, s-a comunicat în scris ca nu cumva liderii să îşi permită în timpul programului să contacteze salariaţii care sunt membrii de sindicat şi să îi organizeze în vederea desfăşurării în repsect pentru lege a grevei. Ameninţări, şantaj, toate aceste lucruri se vor materializa în plângeri penale”, a spus Dumitru Costin, liderul BNS.

Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară

Ionel Oţelea, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), a anunțat că greva s-a exrins în întreaga țară.

„Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară, unde noi avem membrii de sindicat. Participă la ea şi au semnat pentru acţiune circa 8.000 de salariaţi, cei aflaţi în schimb la ora aceasta, pentru că noi lucrăm şi schimb de după-amiază şi de noapte, iar ea se desfăşoară pentru revendicare salarială. Ea este principala solicitare în momentul ăsta care a dus la conflict”, a declarat Ionel Oţelea, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.

Greva poștașilor. Sursa foto: Poșta Română.

Greva poștașilor ia amploare. Ce le transmite liderilor de coaliție

Un angajat al Poștei Române le-a transmis guvernanților să nu uite cine i-a trimis în acele funcții bănoase uitând de unde au plecat.

„Uitaţi însă un lucru: sunteţi acolo pentru că eu v-am dat această putere, în urmă cu patru ani, când am mers la vot. Anul acesta este rândul meu să împart din nou această putere. Înainte de toate, o să mă gândesc dacă mai merită să merg la vot. Dacă va mai merita, poate că o să merg să pun mâna pe blestemata aia de ştampilă, să ocolesc cu grijă numele voastre şi cele ale tovarăşilor voştri şi să dau altora şansa, pentru următorii patru ani, să conducă această ţară. Poate pentru ei o să însemn ceva în anii ce vor urma. Nicule, Marcele, vă pasă? Încă mai aveţi timp să arataţi acest lucru mie şi colegilor mei din Compania Naţională Poşta Română”, se mai precizează în scrisoare.

Este un strigăt de disperare al angajaţilor Poştei

Greva poștașilor nu este altceva decât un strigăt de disperare deoarece după „ani şi ani de muncă în această instituţie se află la salariul minim pe economie”.

„Din păcate, conducerea companiei a avut o decizie, zic eu, puţin inspirată, neinspirată, trimiţând colegi din TESA, din judeţele unde nu avem noi membri de sindicat, trimiţându-i în judeţele unde se desfăşoară acţiunea, încercând să-i înlocuiască pe salariaţii care se află legal în grevă şi care fac lucrul ăsta împotriva unei prevederi legale în care se stipulează clar că salariaţii aflaţi în grevă nu pot să fie înlocuiţi. Este un strigăt de disperare al angajaţilor Poştei, care după ani şi ani de muncă în această instituţie se află la salariul minim pe economie”, a mai spus Ionel Oţelea la antena3.ro.