Niciun tren nu va circula miercuri între orele 7.00 şi 9.00, angajaţii urmând să întrerupă voluntar lucrul, a declarat preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică.
”Mâine (miercuri, n.r.), între orele 7.00-9.00, va exista o întrerupere de activitate a angajaților de la Mișcare Comercial, determinată de nemulțumirile din ultimii ani, privind nivelul salarizării și condițiile de muncă. Cei care vor întrerupe activitatea sunt operatorii și impegații”, a spus Gheorghe Frățică, conform Agerpres.
Federațiile sindicale din transporturile feroviar anunțaseră, în urmă cu o săptămână, că ar putea declanșa conflictul colectiv de muncă începând cu data de 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, cu prevederi favorabile salariaților.
Potrivit lui Iulian Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, o alta nemulțumire a CFR-iștilor se referă la eliminarea, începând de anul trecut, a drepturilor de călătorie gratuită pe calea ferată.
"Vorbim de un drept consfințit din vechime, acela ca feroviarii să poată călători gratuit în interes de serviciu și în interes particular pe calea ferată. De această facilitate beneficiază toți colegii noștri din Europa. Din păcate, autoritățile au decis anul trecut să nu mai acorde aceste autorizații, provocând o stare de nemulțumire intensă în rândul salariaților", preciza Iulian Măntescu.
El menționa, totodată, că nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariați de la CFR Marfă.