Greva CFR-iștilor. Angajații, sătui de patru ani de management privat

Cea mai mare grevă din ultimii ani a feroviarilor este și un semnal de alarmă asupra faptului că ministerul și managmentul privat din subordinea sa n-au nicio soluție pentru aceste companii

Trei zile de grevă japoneză a cfr-iștilor, de marți până joi, nu au adus o soluție pentru problemele ridicate de salariați. Marțea viitoare are loc cea mai importantă întâlnire pentru CFR-uri, la Ministerul Transporturilor, la care vor participa atât ministrul de resort, Iulian Matache, cât și Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor. Data la care expiră contractul colectiv de muncă este 30 septembrie. Dacă lucrurile nu se rezolvă până atunci, joi, pe 1 octombrie, se vor depune actele pentru protest, iar în perioada 15 – 20 octombrie CFR-urile intră în grevă generală.

Principala revendicare este creșterea salariilor cfr-iștilor cu 10%, la care se adaugă acordarea de bonuri de masă pentru fiecare zi de lucru și de vouchere de vacanță. În prezent, cele mai mari salarii medii din cele trei companii CFR sunt la Călători, circa 2.600 – 2.700 de lei brut. Ceva mai mici, în jurul a 2.600, brut, sunt la CFR Marfă. Sunt revendicări legitime, în condițiile în care, în criză, salariile au stagnat. Dar starea precară a companiilor, mai gravă an de an, face dificilă orice majorare de costuri. Acum patru ani, CFR-urile erau printre primele companii de stat unde se implementa management privat.

Profit „de formă”

Fostul ministru de la Transporturi, Ioan Rus, a avut ambiția de a trece toate companiile din subordine pe profit. Banii dați acestora pentru investiții erau însă „de formă”. Așa că tot „de formă” a fost și câștigul obținut la CFR Infrastructură sau CFR Călători, care au înregistrat un minim profit. „Oficialii se angajează în fața FMI că vor avea 100 de milioane de lei profit, și încearcă să obțină totul de la infrastructură. Când noi, dimpotrivă, trebuie să facem cheltuieli pentru investiții. Dar ne aprobă an de an prea târziu bugetele, așa că nu mai avem timp de investiții. Ca să vă dați seama, acum, după nouă luni din an, am consumat doar 15% din bugetul pentru investiții”, a declarat pentru EVZ Florin Dobrescu, președintele

Federației „Drum de fier”, care reprezintă salariații din infrastructura feroviară. Așa se face că acum compania are restanțe la achiziția de materiale, probleme cu utilajele, piesele de schimb lipsesc. Chiar dacă vin târziu, o parte din bani ar mai putea fi folosită pentru acoperirea unor goluri. Dar lucrările nu se fac și din cauza managementului, mai spune Dobrescu.

CFR Marfă câștigă, dar pierde

Tot după patru ani de management privat, CFR Marfă, companie pentru care datoriile au fost șterse în plin proces de privatizare, este în continuare pe piedere. Compania a pierdut 26 de milioane de lei în 2014. Ambiția managementului privat a fost însă de a câștiga cu orice preț contractele comerciale. „Anul acesta am câștigat toate contractele. Și cu CET-urile, și Compet, și sarea. Pentru că prețurile oferite au fost foarte mici. Practic, veniturile sunt mai mici cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat pentru EVZ Iulian Măntescu, liderul sindical al angajaților din transportul feroviar de marfă. De la CFR Marfă au plecat, în august 2014, 2.500 de oameni. Compania câștigă contract după contract, dar cu personal deficitar, care face ore suplimentare, și pe care nu are bani să îi plătească.