Dacian Cioloș a greșit când a încercat să-și impună cu forța programul în Biroul Național al USR. El ar fi trebuit să-l discute și să-i negocieze susținerea cu toate filialele partidului.
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, susține că Dacian Cioloș nu trebuia să demisioneze din fruntea USR la doar patru luni de la congres. În opinia sa, acesta ar fi trebuit să discute propunerile din programul său, mai întâi, cu filialele din țară. Abia apoi, după ce se punea de acord cu reprezentanții acestora, ar fi trebuit să-l prezinte în Biroul Național al USR.
Dominic Fritz a precizat că Dacian Cioloș ar fi trebuit să lupte pentru viziunea sa și să caute să intergreze și filialele în aceasta.
„Mi-aș fi dorit ca Dacian Cioloș să lupte în continuare pentru viziunea lui, să integreze filialele, să negocieze în BN. Eu nu am înțeles de ce nu a prezentat în filiale propunerile pe care le-a făcut, să le discute acolo. Tocmai acest proces e foarte important pentru orice partid”, a declarat Dominic Fritz.
Primarul municipiului Timișoara a vorbit despre problemele cu care se confruntă USR, în această perioadă, într-un interviu acordat News.ro. Cu acest prilej, a ținut să demonteze scenariul privind rivalitatea din partid, dintre grupările provenite din rândul USR – pro Dan Barna – și a PLUS – pro Dacian Cioloș.
Fritz nu crede într-o ruptură între USR și PLUS
În acest sens, Dominic Fritz a arătat că multe decizii au fost adoptate de conducerea partidului prin consens. Aceasta chiar dacă există o diferență de câteva voturi, în Biroul Național USR, între cele două grupări rivale.
„Foarte multe decizii s-au luat şi consensual, după discuţii, după negocieri. Nu cred că USR poate să supravieţuiască cu o logică de: the winner takes it all (câştigătorul ia totul -n.r.). (…) Nu a funcţionat aşa. Dacă vă uitaţi chiar şi în aşa-zisa tabără Barna, ea include oameni care acum un an erau în opoziţie faţă de Dan Barna”, a afirmat primarul municipiului Timișoara.
El a precizat că în acest moment se încearcă depășirea situației de la alegerile USR, când au candidat Dan Barna și Dacian Cioloș. În opinia lui Fritz, USR și PLUS se vor integra, ușor, ușor, și nu vor rămâne ca două tabere în interiorul aceluiași partid.
„În momentul alegerilor, când Dacian Cioloş şi Dan Barna erau rivali, a fost o dinamică în care s-a polarizat foarte mult oferta electorală internă, dar a fost o chestie de moment. Eu nu cred că USR şi PLUS sunt condamnate să fie două tabere monolitice într-un singur partid”, a declarat Dominic Frtiz.
USR a învățat de la alte partide
Potrivit spuselor sale, USR a învățat de la celelalte partide și nu dorește să repete greșelile făcute de acestea. De aceea, a precizat el, se dorește o integrare a membrilor celor două formațiuni. În acest sens a dat exemplul de la organizația București. Fritz și-a exprimat încrederea că și Cătălin Drulă, președintele interimar al USR va căuta să facă același lucru.
„Cred că noi am învăţat foarte bine lecţia din alte partide, unde au fost tot felul de scindări şi fuziuni. Liberalii sunt şi acum marcaţi de lupta internă dintre PNL şi PDL. Eu cunosc foarte mulţi colegi în partid care lucrează la noi punţi. Spre exemplu, ce face Vlad Voiculescu la Bucureşti. La fel, Cătălin Drulă – va fi un preşedinte care vrea să includă. Să nu uităm totuşi că marea majoritate a deciziilor din BN au fost luate consensual. S-a negociat. E un mit că toate deciziile au fost luate cu 14 la 11”, a precizat Dominic Fritz.