La Fantaine, cu celebra sa fabulă, este depăşit. Greierele nu mai este personajul negativ, dat de exemplu de puturos, în comparaţie cu furnica harnică şi strângătoare, care munceşte pe brânci.
De ceva vreme încoace, furnica a rămas pe planul al doilea. Nu prea o mai bagă nimeni în seamă. În timp ce greierele... Ei bine, insecta pare că şi-a câştigat un loc de frunte în salvarea omenirii.
Biata furnică, simbolul hărnciei atâta amar de timp, şi-a luat-o în freză prima dată atunci când s-a liberalizat piaţa. Noua fabulă despre cei doi sună altfel decât pe vremea lui La Fontaine: „Toamnă târzie, cu vânt şi ploaie rece. La uşa furnicii, câteva bătăi. Furnica se uită pe vizor şi-l vede pe greier, zgribulit. Deschide şi-l ia din prima: „Nu-ţi dau nimic. Dar nimic! Ţi-am spus astă vară să nu mai stai ca trântorul şi să cânţi toată ziua”! Greierele o lasă să termine, apoi, calm, îi întinde un rând de chei, spunându-i: „Vecină, am şi eu o rugăminte. Ţine cheila de la mine de la casă, şi mai vezi din când în când de ea, ca buni vecini, că eu lipsesc o vreme. Am prins un contract şi merg să cânt la Paris”. Atunci, biata furnică, i-a spus: „La Paris, ai zis? Dacă-l vezi, pe unul, La Fontaine, spune-i…toate cele bune din partea mea.”!
Depăşită fiind această fabulă, în România, este pe cale să se nască o alta, care să consfinţească diferenţa, contrastul mai bine zis, dintre greier şi porc. Sau oaie, ori vacă, sau peşte. La alegerea dumneavoastră. Titlul fabulei este facultativ.
Totul pleacă de la un Ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în care se prevede că: „Restaurantele, fast-foodurile și toate celelalte tipuri de unități de alimentație publică trebuie să ofere clienților informații despre: tipul și cantitatea ce depășește 20 g a ingredientelor compuse constituente ale produsului finit/mâncării furnizate; declarația nutrițională, respectiv valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare; aditivii utilizați”.
Vă puteţi închipui cum ar arăta un meniu la un restaurant, unde felurile de mâncare ar conţine scrise toate aceste elemenete? Mai mult decât au scris Tolstoi şi Balzac la un loc. În acelaşi timp, cine ar sta să citească toată polologhia de calorii, aditivi şi altele asemenea, înainte ca, înfometat fiind, să-i comande chelnerului ceva de mâncare din meniu.
Pe de altă parte, lucrătorii din HoReCa spun că asta îi va distruge cu totul. Nu numai că schimbarea meniurilor, tipărirea lor, ar costa mulţi bani, dar vor trebui să angajeze şi un nutriţionist care să analizeze toate aceste ingrediente, ceea ce ar face să crească şi mai mult preţurile, şi aşa crescute ale unei ieşiri la restaurant.
De altfel, Nicolae Bucovală, reprezentantul celor din HoReCa a adus în discuţie, marţi, la o dezbatere la care au participat ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi ministrul Turismului, Constantin Cadariu, acest ordin: "Cred că ANPC-ul vrea să ne transforme pe toţi în prozatori. Ordinul ANPC de a scrie pe lista de meniu şi când s-a născut porcul sau vita sau găina mi se pare caraghios. Şi dumneavoastră aţi fost în toată lumea şi noi mai mergem pe unde apucăm, dacă avem profit după o vară, dar nu am văzut nicăieri în lume o asemenea listă de meniu, credeţi-mă. Este imposibil să o facem. Intră în vigoare pe 20 decembrie. Înseamnă că ne vor închide pe toţi pentru că nu le putem face. Chiar nu înţelegem.
Funcţionam foarte bine până acum. Puneam cu alergeni, cu nealergeni, cu ce era acolo. Dar acum, ca să scrii la fiecare produs de unde provine, că e îngheţat, că e dezgheţat, ce calorii, vă spun, din punctul nostru de vedere, este o crimă".
Trebuie să recunoaştem că domnul Bucovală are dreptate. Ordinul este o crimă la adresa industriei ospitalităţii, care şi aşa a ieşit din pandemie anemică rău de tot şi abia începuse să mai prindă culoare în obraji. Explicaţia domnului Horia Constantinescu, mai marele peste protecţia noastră, a consumatorilor, nu prea ţine. Dânsul afirmă că produsele care sunt cumpărate din magazin au aceste înscrisuri pe ele. Se vede că n-a mai intrat într-un magazin demult. Dacă merg la raionul de mezeluri al unui supermarket şi cumpăr 200 de grame de salam, spre exemplu, vânzătoarea îmi taie din baton cantitatea, mi-o împachetează şi după ce o cântăreşte, îmi lipeşte o etichetă cu denumirea produsului, cantitatea, preţul şi un cod de bare, pentru a fi scanat la casă. La fel ca şi o porţie de mâncare de la restaurant, care încorporează mai multe produse, carne, legume, mirodenii etc, la fel şi salamul de la supermarket, este alcătuit din mai multe produse comestibile. În conformitate cu ordinul ANPC, pe eticheta pacheţelului cu feliile de salam, ar trebui să mai figureze şi din ce este făcut, valoarea calorică, aditivii utilizaţi. Ceea ce, ca şi la meniul din restaurant, este o nebunie. Nici măcar nu încape pe etichetă, sau ar fi scris cu litere atât de mici, încât nu le-ar putea citi nimeni.
Revenind la fabula care nu mai este de actualitate. O ştire venită de la Iaşi, ne-a lăsat cu gura căscată. Nu de poftă, ci de uimire. La Iaşi, s-a făcut prima pâine cu făină de greieri. Au fost folosiţi aproximativ 70 de greieri. Cei care au gustat-o spun că greierii au un gust neutru, aşa că nu-ţi dai seama de diferenţa de o pâine normală, dacă nu eşti avertizat.
Păi cum facem în acest caz cu ordinul ANPC? Că trebuie să se scrie pe etichetă câţi greieri, ce calorii au, unde au crescut, ce au mâncat şi cam ce cântau fiecare înainte de a fi făcuţi făină. Pentru că s-ar putea ca un greier care cântă jazz, să se afle în pâinea unui iubitor de manele şi să-i producă alergie.
Poate-i găsim şi furnicii o întrebuinţare, că stă şi munceşte ca proasta toată vara. Iar fabula lui La Fontaine, nu mai este valabilă. Pentru că nu mai are cine să-i bată la uşă. Greierele are contract. Nu, nu mai este de cântăreţ. Acum e brutar. Mă rog, materie primă.