Angela Merkel luptă pentru supravieţuirea politică

Cancelarul Angela Merkel va purta, astăzi, o bătălie pentru supravieţuirea ei politică şi pentru a evita umilinţa în parlamentul german, anunţă Reuters.

Unii oameni politici din coaliţia condusă de Merkel s-au arătat extrem de îngrijoraţi vizavi de planul de salvare al Greciei, extrem de costisitor pentru bugetul ţării. Aceştia ar putea dori să-i dea o lecţie cancelarului la votul parlamentului privind schemele de redresare a zonei euro.

Suportul acordat de opoziţia de centru-stânga va asigura Germaniei trecerea actului legislativ respectiv, care va stabili puteri sporite Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF), ratificat de unele ţări, precum Finlanda, dar contestat de altele, precum Slovacia.

Dar, dacă disputele din coaliţie o forţează pe Merkel să se bazeze pe votul opoziţiei pentru votarea actului respectiv, şi, totodată, îi vor afecta cariera politică. Partidul Creştin Democrat (CDU), condus de Merkel, şi aliaţii lor vor face presiuni asupra dizidenţilor să voteze "pentru". "Muncim pentru a-i convinge pe oameni. Va fi un rezultat strâns", a afirmat Hermann Groehe, vicepreşedinte CDU.