Grecia îşi redeschide băncile!

Grecia va redeschide, miercuri, o mie de sucursale bancare, pentru a-i mulţumi pe pensionarii care nu folosesc cardurile.

Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul de Finanţe de la Atena, transmite Reuters, preluată de Agerpres

Sucursalele vor fi deschise până la sfârşitul săptămânii, iar pensionarii vor putea retrage până la 120 de euro. Ministerul de Finanţe a dat asigurări că depozitele bancare sunt în siguranţă. 

Băncile greceşti vor fi închise pe întreaga perioadă a acestei săptămâni în avanpremiera referendumului din 5 iulie, în condiţiile în care autorităţile de la Atena au impus restricţii asupra mişcărilor de capital pentru a evita intrarea în colaps a sistemului bancar elen pe fondul retragerilor masive de depozite. 

Urmăreşte #grexit, pe evz.ro. Categorie specială AICI!