Poliția a arestat 35 de cetățeni greci și un albanez pe insula grecească Lesbos pentru ridicarea unei cruci metalice uriașe menite să împiedice migranții și refugiații să ajungă pe insulă.
Au fost arestați în baza acuzațiilor de ocupare arbitrară a proprietății publice și de construcție ilegală. Insula grecească, situată în Marea Egee, lângă țărmurile Turciei, a devenit una dintre principalele porți către Europa, când criza migranților și refugiaților a izbucnit în 2015.
Într-un scurt clip video, unul dintre localnicii arestați spune: "Se pare că am deranjat o mulțime de oameni. Acuzațiile pentru care am fost arestați sunt ridicole. Și dacă o dărâmă o vom ridica din nou. Ei trebuie să înțeleagă că aceasta este țara noastră, aceasta este religia noastră și acesta este simbolul nostru ".