Femeile care fumează intens în timpul sarcinii au un risc mai mare de a naşte fete care intră precoce la pubertate şi la care menstruaţia debutează cu câteva luni mai devreme decât în cazul fetelor născute de femeile care nu au fumat deloc în timpul sarcinii.
Aceasta este concluzia unui nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din California, citaţi de Reuters Health. Efectul a fost în mare parte acelaşi şi pentru gravidele care au fumat mai puţin. Astfel, fetele ale căror mame au fost fumătoare pe toată durata sarcinii sau doar anumite perioade au menstruaţie cu 3-4 luni mai devreme decât restul fetelor. Deşi nu este o diferenţă foarte mare, acest lucru ar putea avea efecte globale asupra populaţiei. "Pentru orice copil, câteva luni în plus sau în minus nu înseamnă nimic, însă, dacă grupuri mari de fete încep să intre la menstruaţie mai devreme decât ar trebui, fie şi cu câteva luni, acest lucru ar avea consecinţe globale asupra populaţiei", atrage atenţia Dr. Gayle Windham, de la Departamentul de Sănătate Publică din California.
Menstruaţia timpurie, asociată cu boli de inimă, fumat şi consum de alcool Studiile anterioare au demonstrat că femeile care au menstruaţie mai devreme întâmpină probleme de sănătate mai târziu. De exemplu, un studiu norvegian a indicat faptul că fetele care au menstruaţie înaintea vârstei de 12 ani pot muri în jurul vârstei de 37 de ani, mult mai devreme decât fetele care intră la menstruaţie la 14 ani. În plus, menstruaţia timpurie a fost asociată cu o serie de afecţiuni cardiovasculare, cancer la sân, astm şi alte probleme pulmonare, precum şi activitate sexuală timpurie, consum de alcool şi fumat.
Deşi nu este foarte clar de ce fumatul afectează fătul, cea mai rezonabilă explicaţie este aceea că substanţele chimice din ţigări pot pătrunde prin placentă şi pot provoca fluctuaţii ale nivelului de hormoni în cazul nou-născuţilor, ceea ce induce menstruaţie precoce în cazul fetelor.