Paracetamolul, aspirina şi ibuprofenul administrate în timpul sarcinii pot fi responsabile de creşterea din ultimii ani a numărului afecţiunilor reproductive în rândul bărbaţilor, potrivit unui studiu publicat în Human Reproduction Journal.
Cercetătorii au constatat că femeile care au luat în timpul sarcinii combinaţii de două sau mai multe tipuri de analgezice au un risc crescut de a da naştere băieţilor cu calitate scăzută a spermei şi predispuşi la cancer testicular. Riscul creşte dacă medicamentele sunt administrate în al doilea trimestru de sarcină (patru-şase luni). În acest caz, se impune efectuarea urgentă a studiilor pe această temă şi prudenţă în prescrierea de analgezice gravidelor, în condiţiile în care medicii din majoritatea ţărilor lumii consideră paracetamolul, ibuprofenul şi aspirina sigure, în anumite condiţii.
În cadrul studiului au fost monitorizate peste 2.000 de gravide care au luat analgezice, iar rezultatele au arătat că femeile care au luat cel puţin două sortimente au un risc de şapte ori mai mare de a da naştere bărbaţilor cu probleme de fertilitate, faţă de gravidele care nu au luat deloc analgezice.