Grav accident rutier. O persoană decedată, patru în stare gravă

Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineață în jurul orei 03.00 în localitatea bistrițeană Uriu. O mașină care a izbit un parapet metalic a fost proiectată pe contrasens, fiind lovită în plin de un camion. 

O mașină condusă de un bărbat de 45 de ani din Baia Mare, în care se aflau cinci persoane, printre care trei copii, a intrat în coliziune cu un parapet metalic. În urma impactului, mașina a fost proiectată pe contrasens și a fost spulberată de un camion. Șoferul autoturismului a decedat.

La locul accidentului au ajuns echipaje de pompieri, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD, două ambulanțe SAJ dar și polițiștii Serviciului Rutier, de la Formațiunea Rutieră Beclean și cei ai Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș.

Echipele de intervenție au găsit la locul indicat cinci victime. șoferul mașinii era încarcerat, în stop cardiorespirator.

Celelalte patru victime, o femeie în vârstă de 45 de ani și cei trei copii, fete în vârstă de 3, 14 și 17 ani, au fost găsite în afara autoturismului, scoase de către ceilalți participanți la trafic, până la sosirea echipajelor de intervenție.

Conducătorul auto a fost extras de pompieri și au fost începute manevrele de resuscitare, dar din păcate organismul bărbatului nu a răspuns, fiindu-i declarat decesul la locul accidentului.

Femeia și fetița de 3 ani au fost transportate la UPU Dej, iar fetele în vârstă de 14 ani, respectiv 17 ani au fost transportate la UPU SMURD Bistrița.

Starea fetei în vârstă de 17 ani s-a agravat pe timpul transportului, astfel că echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud a fost nevoit să o intubeze.

„Conform primelor verificări efectuate, un bărbat de 45 de ani, din Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Cluj, cel mai probabil din cauza oboselii, ar fi pierdut controlul direcției, ar fi acroșat un parapet metalic de pe marginea drumului, după care ar fi fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un camion care tracta o semiremorcă și care era condus de un bărbat de 27 de ani, din Petreștii de Jos, județul Cluj”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Pe parcursul intervenției, pentru aproximativ o oră, drumul a fost blocat, iar ulterior, pentru încă o oră, polițiștii au dirijat circulația alternativ, pe o bandă, informează bistrițeanul.ro.