Un grav accident auto a avut loc la iași, unde u ambulanță a fost implicată într-un accident rutier. Un șofer nu a acordat prioritate unei ambulanțe. Ca urmare a impactului au fost rănite șase persoane.
Ana Maria Spiridon, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, a declarat că un tânăr de 27 de ani s-a ales cu dosar penal, deoarece nu a acordat prioritate unei ambulanţe care circula cu semnalele acustice şi luminoase pornite, potrivit agerpres.ro
Potrivit sursei citate, la intrarea în Iaşi, ambulanţa, care venea de la Valea Lupului cu intenţia de a ajunge spre bulevardul Independenţei, a trecut pe culoarea roşie a semaforului având semnalele acustice şi luminoase pornite. Un tânăr aflat la semafor nu a acordat prioritate salvării. În urma testării cu alcooltestul s-a constatat că niciunul dintre şoferi nu a consumat băuturi alcoolice.
În urma impactului, şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Potrivit Dianei Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, ambulanţierul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost preluat de o altă autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi transportat la Spitalul ''Sf. Spiridon'', întrucât prezenta o contuzie toracică. Şoferul maşinii care a provocat accidentul, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a fost transportat la acelaşi spital cu o ambulanţă tip B2, întrucât avea o contuzie la nivelul genunchiului drept.
Cea de-a treia persoană implicată în accident, în vârstă de 20 de ani, care se afla în dreapta şoferului autoturismului, a fost preluată de un echipaj de prim ajutor şi transferată la Spitalul de Neurochirurgie, deoarece a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierdere a stării de conştienţă şi prezenta un hematom parietal drept.
Medicul de pe ambulanţă a refuzat transportul la spital
Medicul de pe ambulanţa implicată în accident, în vârstă de 52 de ani, a refuzat transportul la spital, deşi a suferit o contuzie la nivelul genunchiului stâng. La rândul său, asistentul medical de pe ambulanţă, în vârstă de 40 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de conştienţă, s-a ales cu escoriaţii punctiforme în zona fronto-temporală stângă, contuzie toracică. A refuzat să meargă la spital. O femeie de 46 de ani, care însoţea bolnava din ambulanţă, s-a ales cu un atac de panică şi prezintă o contuzie toracică. Femeia a refuzat la rândul său preluarea şi transportul la spital.