Un grav accident feroviar s-a produs în această după amiază în județul Neamț, pe raza localității Luțca, comuna Sagna. Un tren a lovit un autoturism în care se aflau două persoane. Una dintre victime a fost transportată la spitalul din Roman, iar cea de-a doua a fost dusă cu un elicopter la Iași.
Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost grav accidentate în urma unui grav accident feroviar care s-a produspe raza județului Neamț. Un autoturism care se deplasa spre localitatea Brăhășești a fost lovit de un tren în care se aflau 30 de pasageri. Singurele victime au fost șoferul și pasagerul din mașină, care au rămas încarcerați între fiarele mașinii și au avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoase.
„Un tren a lovit un autoturism, iar două persoane sunt încarcerate. Intervin pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială pentru Descarcerare grea, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM. La locul evenimentului s-a deplasat și un echipaj de la SAJ. O persoană este inconștientă. Medicul de pe ambulanța TIM a solicitat elicopterul. Se intervine pentru descarcerarea persoanelor”, se arată într-o comunicare destinată presei, transmisă de purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Potrivit reprezentanților instituției, pompierii au scos cele două victime din autoturism. Este vorba de o femeie, în vârstă de aproape 40 de ani și de un bărbat – șoferul vehiculului care a fost lovit de tren, în vârstă de 58 de ani.
Femeia a fost preluată de echipajul unei ambulanțe, care a ajuns la fața locului și a fost transportată la Spitalul din Roman unde a primit îngrijiri de specialitate.
Cazul bărbatului a fost ceva mai dificil deoarece și-a pierdut conștiința în momentul impactului. Echipajul de paramedici a trebuit să-i aplice mai multe manevre de resuscitare pentru a-l readuce în simțiri, după ce l-au scos din autoturismul avariat. În cele din urmă, bărbatul a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost preluat de un elicopter SMURD care l-a transferat la o unitate medicală din Iași.
„Persoana a răspuns manevrelor de resuscitare, a fost preluată de elicopter”, au anunțat reprezentanții ISU Neamţ, lăsând să se înțeleagă că bărbatul are șanse foarte mari să fie salvat.