O femeie și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație care s-a produs pe DN1, la intrarea în localitatea Băicoi.
Două mașini s-au ciocnit pe DN1, Ploiești – Brașov, la intrarea în localitatea Băicoi, Prahova, iar cinci persoane au picat victime în acest accident. O femeie, pasager într-una dintre mașini și-a pierdut viața, iar un băiețel de trei ani a fost rănită.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe DN1 Ploieşti - Braşov, pe sensul către Bucureşti, la kilometrul 79+500 de metri, în apropierea localităţii Băicoi, din judeţul Prahova, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit primelor informaţii, o persoană a decedat (o femeie de 68 de ani), iar alte trei persoane (printre care şi un minor de 3 ani) au suferit leziuni, fiind evaluate medical, precizează un comunicat al poliției.
Traficul rutier din zonă, foarte aglomerat a fost blocat pentru câteva minute, iar cozile de mașini s-au întins pe mai multe sute de metri. Circulația este dirijată de polițiști pe un singur sens.
Comunicarea oficială a poliției
Potrivit poliției rutiere din Prahova, un bărbat de 72 ani care conducea din direcția Brașov către Ploiești a încercat să vireze la stânga la intersecția cu orașul Baicoi. El a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula din direcția Ploiești către Brașov.
În cele două autovehicule care au intrat în coliziune se aflau 5 persoane. O femeie în vârstă de 68 de ani a rămas încarcerată. Pompierii care au intervenit la fața locului au scos-o dintre fiarele contorsionate, însă manevrele de resuscitare nu au dat rezultate. Drept urmare femeia de 68 de ani a fost declarată decedată.
Conform ISU Prahova, doi adulți și un copil au fost răniți, fiind transportați la spital. Este vorba despre o femeie de 39 de ani, un bărbat de 72 de ani și un băiețel în vârstă de 3 ani.
Conducătorul auto care circula din direcția Ploiești către Brașov a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Șoferul care a cauzat accidentul nu a putut fi testat deoarece a fost preluat de ambulanță și dus la spital.
Sursa foto: Observator prahovean