Un grav accident de circulaţie a avut loc duminică pe DN7, în localitatea Valea Ursului, judeţul Argeş. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş (ISU), în accident au fost implicate trei autoturisme care au intrat în coliziune.
Două victime, una cu traumatism cranio-facial şi cealaltă cu traumatism la braţul drept, au fost transportate la spital, potrivit agerpres.ro
Alte opt persoane, care prezentau leziuni minore, au fost evaluate de paramedici la faţa locului şi au refuzat transportul la spital.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au anunţat că, potrivit primelor concluzii ale anchetei, şoferul unui autoturism nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, intrând în coliziune cu maşina din faţă. Al doilea autoturism a fost proiectat pe contrasens, unde a acroşat un alt autovehicul.
Circulaţia între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea a fost oprită până la finalizarea intervenţiei echipelor de salvare şi a cercetării la faţa locului.